Marius Lazurca, ambasadorul României la Chişinău: „Uniunea, formula modernă a Unirii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasadorul României la Chişinău a vorbit pentru „Adevărul" despre semnificaţia zilei de 1 Decembrie şi a felicitat românii de pretutindeni. Diplomatul spune că această sărbătoare este „un pod al recunoştinţei care ne leagă de cei care au făcut posibilă România Mare".

„Adevărul": Cum se simte familia dvs. în Republica Moldova?

Marius Lazurca: Ne simţim cu toţii foarte bine şi le suntem recunoscători celor care ne înconjoară cu atenţie şi bunăvoinţă de când am ajuns la Chişinău. Îmi amintesc că domnul Mihai Ghimpu, şeful interimar al statului, mi-a urat, când mi-am prezentat scrisorile de acreditare, să mă simt ca acasă. Această urare s-a împlinit deplin.

Cum vă amintiţi primul 1 Decembrie?

Îmi amintesc, înainte de orice, emoţia. Era prima sărbătoare a Marii Uniri la Chişinău, ştiam că la recepţie vom avea mai mult de 800 de invitaţi şi că va fi, prin urmare, cel mai mare eveniment „monden" din lumea politico-diplomatică de la Chişinău. A fost pentru noi un efort organizatoric semnificativ, pe care am sentimentul că l-am traversat cu succes şi pe care ne simţim gata să îl repetăm astăzi. Amintirea acelor zile e încununată de imaginea şi aroma primei zăpezi, care s-a aşternut peste oraş în seara Sărbătorii.

Care sunt sentimentele românilor faţă de noi, românii de peste Prut, în această zi?

Vreau să cred că românii nu aşteaptă Ziua Unirii pentru a se simţi parte într-o mare şi puternică familie. Vreau să cred că ne amintim zilnic de românii de pretutindeni, chiar dacă e natural ca dragostea şi solidaritatea noastre să fie mai viu exprimate de 1 Decembrie.

AMBASADORUL ROMÂN LA CHIŞINĂU Investind în Republica Moldova ai acces la imensa piaţă a CSI

„Mi-e dragă România oriunde m-aş afla"

Poate fi 1 Decembrie un pod de flori?

1 Decembrie e un pod al recunoştinţei care ne leagă de cei care au făcut posibilă România Mare. De asemenea, e o legătură vie cu toţi românii, oriunde s-ar afla, şi actualizarea promisiunii destinului nostru comun.

Ce le uraţi românilor din Republica Moldova în această zi?

Să fie cei mai buni dintre cei buni, iar bunătatea lor să fie contagioasă şi rodnică, spre binele ţării întregi.

Există vreun regret în România că în Republica Moldova nu se mai vorbeşte despre Unire, ci despre integrarea în UE?

Experienţa mea personală îmi dovedeşte că în Republica Moldova se vorbeşte în egală măsură - şi cu egală pasiune - atât despre Unire, cât şi despre Uniune. Mai mult, pentru unii din stânga şi din dreapta Prutului, Uniunea (Europeană) e formula contemporană şi plauzibilă a Unirii.

Ar însemna această integrare a Moldovei o unire cu România într-un spaţiu mai larg?

Este ceea ce spune preşedintele Băsescu atunci când defineşte integrarea europeană a Republicii Moldova drept o regăsire a românilor în Europa. Este şi motivul pentru care România pledează cu putere pentru accesul în UE a tuturor ţărilor în care trăiesc de veacuri români.

Vezi ce zice Ambasadorul României despre posibila candidatură a Zinaidei Greceanâi la funcția de președinte al Republicii Moldova

Relaţiile moldo-române depind de voinţa politică

Credeţi că eşecul alegerii preşedintelui creează o imagine negativă pentru Moldova peste hotare?

Pentru moment, nu am motive serioase să cred asta. Dimpotrivă, sunt bucuros să constat că zestrea de simpatie şi prestigiu internaţional a Republicii Moldova nu e încă periclitată. Sigur, îi încurajăm pe prietenii şi partenerii noştri de la Chişinău să găsească formula optimă a stabilităţii politice, o garanţie că procesul de europenizare va continua neîntrerupt şi va produce efecte ireversibile. Sunt convins că vor reuşi.

Cum apreciaţi relaţiile dintre Republica Moldova şi România?

De doi ani şi jumătate raporturile dintre noi au înviat, după un „război rece" pe care nu ni l-am dorit şi căruia mă bucur să-i constat decesul, ireversibil cred. Am atins un grad de încredere unii în ceilalţi care ne-a permis deja să recuperăm toate „restanţele istorice" - înfiinţarea unui Institut Cultural Român la Chişinău, de pildă, dar şi să ne fixăm cele mai ambiţioase obiective - o şedinţă comună a celor două guverne, pentru a da din nou doar un exemplu.

Recent aţi declarat despre Zinaida Greceanâi: „Mă bucur că Dirk Schuebel a avut o experienţă mai plăcută decât a noastră". Cum se explică această diferenţă de opinie între dumneavoastră şi şeful Delegaţiei UE la Chişinău?

E foarte simplu. Dacă şeful Delegaţiei UE ar fi fost expulzat în aprilie 2007, dacă Excelenţa Sa ar fi fost acuzată că a organizat o lovitură de stat în Republica Moldova, dacă Delegaţia ar fi fost supusă la lungul şir de şicane şi intimidări prin care am trecut noi, vă asigur că opinia noastră ar fi coincis deplin.

De ce România nu are investiţii majore în ţara noastră? Există vreo piedică?

Investiţiile nu sunt apanajul direct al statelor, ci mai curând al companiilor private. Din acest punct de vedere, există pe piaţa din Republica Moldova jucători importanţi proveniţi din România - de la BCR, la Petrom, Arabesque, RTC sau Rompetrol. Există, de asemenea, proiecte în pregătire, unele în domenii strategice. Ceea ce mă încurajează însă cel mai mult este activismul regăsit al întreprinderilor româneşti mici şi mijlocii, cele care formează coloana vertebrală a oricărei economii moderne. Mă bucură de asemenea că România este al doilea partener comercial al Republicii Moldova şi primul dintre statele membre UE.

Program festiv

În această seară, Ambasada României de la Chișinău va oferi o recepţie cu ocazia Zilei Naţionale a României. Sărbătoarea va fi marcată și la Uniunea Scriitorilor din Moldova, unde, începând cu ora 12.00, va avea loc un recital de poezie. Membrii Platformei civice Acţiunea 2012 vor organiza un marș, începând cu ora 16.00. Tinerii se vor aduna la Academia de Știinţe a Moldovei și se vor deplasa în coloană pe bulevardul Ștefan cel Mare spre sediul Ambasadei României.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite