EDITORIAL Isprava lui Dodon și sfârșitul boicotului comunist

Igor Cașu

Când Igor Dodon a renunţat la funcţia de consilier municipal în Chişinău mă gândeam că a irosit o mare şansă de a trece de partea AIE-2 şi de a înclina balanţa în sensul creării unei majorităţi în CMC care ar fi pus în şah reprezentanţii municipali ai PCRM pe următorii patru ani.

Acum, când părăseşte fracţiunea comunistă din Parlament, împreună cu Zinaida Greceanâi, care l-a promovat şi protejat, constatăm că a ales să facă jocuri mai mari.

Traseul său era oarecum previzibil, dat fiind şi proiectul său „Soluţia", dar existau rezerve în ceea ce priveşte momentul plecării sale, mai ales că cei care au părăsit partidul anterior - mă refer în primul rând la Vladimir Ţurcan şi Victor Stepaniuc - s-au trezit într-o situaţie deloc de invidiat, fiind etichetaţi drept „trădători" de către comunişti şi înregistrând un scor mai mult decât modest la alegerile din 28 noiembrie 2011.

A fost o lecţie dură pe care cu greu au învăţat-o cei doi: că ei aveau o anumită pondere pe scena politică atâta timp cât erau parte a unei echipe, cea a lui Voronin-Tkaciuk, dar aparte nu însemnau prea mult. Acelaşi lucru se va întâmpla cu Dodon dacă va încerca să-şi facă propriul joc, preluând Partidul Socialiştilor, o formaţiune creată în 1997 de Veronica Abramciuc, cel de-al treilea membru al grupului Dodon care a făcut isprava de a abandona fracţiunea PCRM.

Şi nou-creatul Partid Popular Socialist al lui Stepaniuc i-a propus lui Dodon să adere, dar şi PLDM, prin vocea lui Streleţ, a lăsat să se înţeleagă că l-ar primi pe transfug. La moment Dodon nu este încă decis ce să facă, dar se pare că e tentat mai mult să-şi lanseze un proiect politic propriu, prin preluarea Partidului Socialiştilor. Ceea ce nu înseamnă că va avea numaidecât sorţi de izbândă, din contra: voturile pe care le-a luat la Primăria Chişinău nu erau atât pentru el ca individ, cât pentru Dodon ca membru al PCRM.

Dacă ar avea curajul să-şi modereze elanul de mare lider, va avea de câştigat, acceptând, de exemplu, să fie membru într-un partid din AIE-2, PD sau PLDM.

Postul de prim-ministru ar fi prea mult pentru el, în situaţia în care Filat ar fi acceptat ca şef de stat de către cele trei partide din AIE-2 şi de către cei trei transfugi din fracţiunea PCRM. Dar din declaraţia sa din 4 noiembrie reiese că Dodon nu ar accepta să voteze un preşedinte afiliat unui partid, deci nu-l vrea nici pe Filat, nici pe Lupu, sugerând astfel că Greceanâi ar fi cea mai indicată persoană.

Ne amintim însă că Ghimpu a spus că nu o va vota pe Zinaida Greceanâi, deoarece nu crede că există „foşti comunişti" (deşi Greceanâi nu a fost membră a PCRM). Rămâne de văzut ce funcţii va cere Dodon. Sperăm ca acestea să fie rezonabile, de exemplu postul de vicepreşedinte al Parlamentului pentru Dodon şi şefia unei comisii parlamentare pentru Greceanâi.

Pentru o grupare a căror oameni sunt percepuţi drept ai Moscovei, dar votul căreia ar ajuta la alegerea preşedintelui Republicii Moldova, ar fi suficient. Ar fi astfel cooptaţi de puterea actuală, dar nu ar răspunde direct de eventuale eşecuri ale acesteia.