Igor Dodon: Suntem obligaţi de votul cetăţenilor să facem parte din Guvern

0
Publicat:
Ultima actualizare:

TENTAŢII Unul din liderii comunştilor moldoveni, susţine că având în spate circa 40% din electorat, partidul trebuie în mod obligatoriu să fie reprezentat în structurile de conducere ale ţării.

Igor Dodon, ex-vice-premier, în prezent deputat comunist spune într-un interviu pentru AllMoldova că Partidul Comuniştilor a declarat că „vede oportunitatea implicării sale într-o formulă extinsă a guvernării, pentru a asigura o stabilitate politică în ţară, a eficientiza activitatea Guvernului şi a evita alegerile anticipate".
Potrivit lui Dodon, prin mesajul preşedintelui Vladimir Voronin, partidul comunist a lansat oferta către colegii din Alianţă. „Să vedem acum cât de interesaţi sunt ei să asigure o stabilitate ţării şi să accepte o guvernare într-o formulă largă, care să includă şi PCRM".

Liderul comunist declară că în măsura în care partidul comuniştilor are în spate circa 40% din electorat, acesta ar trebuie în mod obligatoriu să fie reprezentat în structurile de conducere ale ţării.
Igor Dodon nu consideră logică şi democratică situaţia în care două „partide miniscule" precum cel democrat sau cel liberal deţin cele mai înalte funcţii în stat, iar comuniştii sun forţaţi să stea în opoziţie, „având susţinerea a aproape jumătate dintre cetăţeni".
În această situaţie „cei din Alianţă (Alianţa pentru Integrare Europeană-AIE) sunt obligaţi să înţeleagă aceste realităţi impuse de principiile funcţionării democraţiei", afirmă deputatul comunist Igor Dodon.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite