EDITORIAL O alternativă pentru Transnistria
0
Ce s-ar întâmpla cu Republica Moldova, cu destinul ei european, dacă lucrurile ar avansa rapid - vreau să spun mai rapid decât le-am putea controla noi - către o reintegrare cu Transnistria? Un sondaj IMAS, efectuat pentru prima dată pe ambele maluri ale Nistrului, în aprilie 2012, ne furnizează sugestii utile.
Cine va consulta aceste date va înţelege cât de importante sunt documentările făcute la faţa locului pentru a elabora niște strategii corecte. Sondajul ne relevă că locuitorii de o parte și alta a Nistrului trăiesc în lumi paralele.
Subiecte ca Uniunea Europeană, prietenia cu Rusia sau relaţia cu România îi situează la poli opuși. Aflăm, de pildă, că în timp ce majoritatea basarabenilor se tem de sărăcie, transnistrenilor le e frică de război - de un război cu Republica Moldova și cu NATO. Este efectul propagandei antiromânești și antioccidentale, desfășurate de decenii.
Dar dincolo de falia psihologică ce s-a căscat între cele două comunităţi educate în sisteme de valori diferite, vestea proastă, despre care am mai vorbit, este numirea lui Rogozin ca responsabil al Rusiei în problematica transnistreană.
Un politician șovin, care a „poposit" în Transnistria, în 1992, făcându-și un titlu de glorie din combaterea „fasciștilor români". Numirea lui indică fără dubii direcţia în care se va derula „reglementarea" conflictului, oricâte bune intenţii și „măsuri de încredere" ar avansa Chișinăul.
Rogozin a spus că Rusia nu va ceda niciodată Transnistria, o reintegrare se va face numai dacă Moldova va renunţa la orientarea sa pro-europeană. Aceste declaraţii au fost doar preambulul a ceea ce își propune emisarul lui Putin. Dacă îi facem jocul, ne așteaptă o capitulare categorică în faţa Rusiei sau, în cel mai „bun" caz, discuţii fără finalitate, irosirea unui timp preţios, necesar reformelor interne.
Cel mai îngrijorător este faptul că niciun lider politic de la Chișinău, nicio organizaţie a societăţii civile nu a impus dezbaterea unei viziuni de alternativă asupra problemei transnistrene, una care să nu ne decupleze de Uniunea Europeană.
Nu s-a propus conservarea conflictului până la vremuri mai bune, până la democratizarea Rusiei (chiar dacă asta sună cam „SF"), sau o angajare mai fermă a Occidentului la gurile Nistrului. Întrucât până acum Uniunea Europeană a avut mai degrabă un limbaj duplicitar, o prestaţie anemică. Înalţi funcţionari vestici ne spun: „Rezolvaţi mai întâi chestiunea Transnistriei, dacă vreţi să aveţi șanse de accedere în UE."
E un mod ipocrit și cinic de a ne trânti ușa în nas. Pentru că cei care formulează asemenea „recomandări" nu fac nimic pentru a convinge Rusia să ne lase-n pace. Occidentul nu-și poate depăși propriile complexe în relaţia cu „ursul" de la Răsărit și aruncă această „bilă fierbinte" în poala clasei politice moldovenești, corupte și timorate.
În pofida acestor scenarii nedemne, ţesute peste capul nostru, soluţia cu privire la Transnistria ar trebui să vină din partea Moldovei, pentru că noi avem interesul ca ţara în care trăim să se europenizeze, nu să se „transnistrizeze" - or, tocmai spre transnistrizare ne împing nesfârșitele negocieri. Singura lor menire e să ne anestezieze împotrivirea, nu să ne vindece.
Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md
Se încarcă comentariile...
