Două congrese, mai multe probleme

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Caşu
Igor Caşu

Într-un răstimp de o săptămână şi ceva s-au desfăşurat două congrese de partid. Primul, al PCRM, pe 9 iunie 2012, cel de-al doilea - al Partidului Democrat, pe 16 iunie. Unul mai pompos decât altul, cu oaspeţi din mai multe ţări. De la ambele congrese se aşteptau anumite schimbări, mai ales din partea celui al PCRM după plecarea unei alte troici, cea a lui Mişin.

Că Voronin va fi reales nu a fost o surpriză. În cuvântarea lui Voronin n-a fost nimic deosebit - atacuri la adresa AIE, accent pe statalitate, invective la adresa României ş.a. A menţionat că, din punct de vedere doctrinar, PCRM este susţinătorul „socialismului democratic". A recunoscut, de fapt, că până acum s-a inspirat din socialismul de tip totalitar. Să vedem cât timp va trece până se ajunge ca această asumare declarativă să devină una vizibilă la nivelul practic. Decizia de a reveni în Parlament, pe lângă interesul pecuniar - PCRM pierzând o sumă de 0,5 milioane de lei pe salarizare, pentru a-l distruge din interior -, relevă mai degrabă o tactică revoluţionară, decât una conformă cu „socialismul democratic".

O altă mărturisire importantă este că PCRM nu a reuşit după 2009 să revină la putere, ceea ce constituie o declaraţie gravă în sensul că partidul şi conducătorul său nu poate accepta ipostaza de opoziţie. Sau, cum s-a exprimat un deputat PLDM, PCRM consideră statutul de partid de opoziţie drept o insultă. Este încă un indiciu al mentalităţii de tip sovietic, conform căreia unicul partid îndreptăţit să conducă este cel comunist. Voronin s-a lăudat că în PCRM e mai multă democraţie decât în PD, invocând ca argument numărul plenarelor şi şedinţelor Comitetului executiv după 2009 raportat la cele pe care le-au avut democraţii. Avem şi în acest caz accentul pus pe cantitate, nu pe conţinut şi manieră de desfăşurare a întrunirilor. Mişin, printre alţii, a mărturisit, de fapt, cât de „democratice" au fost adunările conducerii PCRM.

Este îngrijorătoare şi negarea de către comunişti a sistemului pluripartidist, prin invocarea rolului pe care ar trebui să-l joace Congresul Civic, care e controlat de PCRM, dar care se consideră deasupra partidelor. Este de remarcat, de asemenea, că Voronin i-a închinat osanale lui Iurie Roşca, care a acceptat alianţa cu PCRM în 2005 după condiţiile dictate de acest partid, în timp ce pe Urecheanu şi Filat îi crede „răi" pentru că nu au fost la aceeaşi „înălţime", fiind influenţaţi „din afară de forţe ostile statului moldovenesc".

Al doilea congres, al PD, a fost mai puţin impresionant la nivelul declaraţiilor. Lupu a fost reales, deşi unii se aşteptau ca Plahotniuc să preia frâiele conducerii în mod oficial. Întâmplător sau nu - mai degrabă nu - în ajunul congresului PD, un deputat democrat, Valeriu Gumă, este condamnat în România la patru ani de detenţie cu executare, iar Plahotniuc e găsit vinovat de Înalta Curte de Justiţie de la Londra de organizarea atacurilor raider asupra mai multor bănci moldoveneşti. Întrebat cine ar sta în spatele celor care încearcă astfel să şifoneze imaginea Partidului Democrat, Marian Lupu a declarat că e vorba de PCRM. E o afirmaţie care confirmă faptul că partidul lui Voronin e văzut ca principalul concurent al PD pe eşichierul de stânga, dar în ce măsură va fi eficientă strategia democraţilor de a atrage alegători de la comunişti rămâne un mare semn de întrebare, în condiţiile în care Dodon şi Mişin pescuiesc în aceleaşi ape tulburi.

Poate cea mai spectaculoasă şi provocatoare declaraţie de la congresul PD aparţine lui Plahotniuc, care a spus că partidul său e gata să treacă în opoziţie dacă guvernul actual nu va promova proiectele sociale propuse de acesta. Un oligarh preocupat mai mult decât alţii de proiecte sociale! Pe cât de credibil ar fi? Sau mai degrabă a vrut să-i transmită un mesaj lui Filat că rămâne în AIE-2 doar dacă e lăsat în voie să-şi mărească profiturile? Premierul a negat imediat că e dispus la un asemenea târg. În aceste circumstanţe, guvernarea actuală apare foarte vulnerabilă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite