De ce Filat ar vrea să devină preşedinte?

Răspunsul devine din ce în ce mai clar şi se desprinde şi din declaraţia recentă a vicepreşedintelui PLDM, Valeriu Streleţ, care este şi preşedinte al fracţiunii liberal-democraţilor din Parlament.

Potrivit lui Streleţ, se impune o renegociere a acordului de constituire a Alianţei pentru Integrare Europeană, preconizată pentru următorul sezon politic, din toamnă, inclusiv în ceea ce priveşte postul de preşedinte al Republicii Moldova.

Iniţial, renegocierea acordului AIE-2 era motivată, şi pe bună dreptate, de lipsa prerogativelor necesare pentru o funcţionare mai eficientă a executivului. Acum însă devine evidentă bătaia lungă a unui asemenea demers.

De ce totuşi Filat ar vrea să devină preşedinte al ţării? Mai ales că, potrivit legislaţiei în vigoare, postul respectiv are prerogative mai degrabă simbolice, Moldova fiind, din anul 2000, o republică parlamentară.

Evident, nu pentru a juca un rol mai puţin semnificativ în viaţa politică moldoveană, ci unul mai important şi, e de adăugat, mai de lungă durată. Or, funcţia de prim-ministru este una de sacrificiu. Dacă treburile merg bine, popularitatea premierului creşte, dacă apar probleme majore, toţi dau vina pe şeful executivului şi el devine prima persoană care e nevoită să demisioneze.

Şi de regulă, cei care pleacă de la şefia Guvernului nu mai revin niciodată în politica mare. Exemplele inundă în acest sens: de la Mircea Druc, Valeriu Muravschi, la Andrei Sangheli, Ion Ciubuc, Ion Sturza sau Vasile Tarlev. Anume această soartă ingrată vrea să o evite Vlad Filat şi am putea să-l înţelegem. E drept că foştii premieri invocaţi nu au avut un partid puternic în spate, aşa cum are acum Filat.

Dar apare o problema în legătură cu planurile premierului actual: nu există oare riscul ca din această cauza să fie bulversată întreaga viaţa politică de la noi şi astfel să se creeze condiţii prielnice revenirii la putere a neocomuniştilor lui Voronin şi Tkaciuk?

Filat vrea astfel să domnească, nu să guverneze. Ratingul lui din ultima jumătate de an, aproape fără intermitenţe, este mai ridicat decât al celorlalţi lideri ai alianţei.

Asta îl împinge pe Filat spre tentaţia de a vrea mai mult. Pe de altă parte, funcţia de preşedinte este ţintită de Filat nu atât pentru prerogativele pe care le are instituţia Preşedinţiei la moment, cât pentru cele pe care ar vrea să le obţină, mult lărgite decât cele prevăzute astăzi de lege.

Acestea pot fi extinse, la rândul lor, pe două căi: una este schimbarea Constituţiei de Parlament, puţin probabilă, dat fiind necesitatea existenţei unei majorităţi de 2/3 din deputaţi; a doua este schimbarea modului de alegere a preşedintelui, prin vot popular, prin organizarea unui nou referendum (pe cel anterior, din septembrie 2010, Filat nu l-a susţinut decât cu jumătate de voce, întrucât Lupu era atunci persoana preferată de moldoveni la funcţia de preşedinte).

Chiar dacă atribuţiile şeful statului nu vor fi lărgite în mod automat, faptul de a fi ales direct de către cetăţeni i-ar oferi preşedintelui un plus de legitimitate şi i-ar acorda un rol sporit în ansamblu sistemului politic moldovean.

Apar şi alte semne de întrebare legate de posibilitatea derulării acestui scenariu: cine va fi prim-ministru, va fi de acord oare Filat să susţină o persoană din partea altei formaţiuni politice a AIE sau va insista neapărat să fie din partea PLDM? Dacă e vorba de prima versiune, ar fi o soluţie acceptabilă pentru celelalte două componente ale AIE-2, chiar dacă e greu de identificat la moment o figură proeminentă şi potrivită printre democraţi şi liberali care să pretindă la această funcţie (că Plahotniuc ar vrea, e de la sine înţeles, dar nu e nicidecum „cel potrivit").

Dacă însă Filat va insista cu orice preţ asupra celei de-a doua versiuni, alianţa de la guvernare riscă să se destrame şi să se compromită iremediabil, cu consecinţe grave pentru societatea noastră, din vina unei clase politice care se îmbată prematur cu apă chioară invocând sintagma „Moldova-o istorie de succes", care s-a vrut a fi iniţial nu mai mult decât o încurajare şi un compliment din partea prietenilor noştri europeni şi americani.