IGOR CAŞU (EDITORIAL): De ce AIE-2 a pierdut alegerile locale?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După datele preliminare ale CEC, comuniştii au câştigat cele mai multe locuri în Consiliul Municipal Chişinău şi în consiliile locale din raioane. Deşi în Chişinău vom avea turul doi al alegerilor, putem constata de pe acum că per total pe republică AIE a pierdut alegerile locale. Care ar fi explicaţiile acestui fenomen?

Mai întâi, este un vot de blam politicii promovate de AIE. Asta nu înseamnă că nu s-a făcut nimic, dar aşteptările cetăţenilor după schimbarea intervenită în urma evenimentelor 7 aprilie sunt foarte ridicate. Şi percepţia este că reformele stagnează, iar nivelul de viaţă scade în ritm alert.

Nu neapărat AIE se face vinovat de acest lucru, mai ales de creşterea preţurilor, care e un fenomen european şi chiar global. Să nu uităm, de asemenea, de criza economică şi financiară mondială, dar şi de faptul că guvernarea AIE a reuşit, în ciuda acestui fapt, să atragă o sumă de 2,5 miliarde de dolari, dintre care mai mult de jumătate o constituie granturi, adică bani nerambursabili. Dar aceştia încă nu au venit în ţară, în aşa fel încât oamenii să vadă că sunt rezultate concrete.

În ceea ce ţine de responsabilitatea AIE, aici e vorba de imposibilitatea de a proiecta un mesaj cât de cât coerent în faţa electoratului. Or, lumea e contrariată de declaraţiile făcute de un lider al unui partid al AIE care sunt negate vehement de liderul altui partid, care se crede mai tare şi mai mare. Eliminarea monopolului la carne şi peşte nu s-a făcut, deşi, la un moment dat, e adevărat că preţurile scăzuseră, pentru a reveni în scurt timp la nivelul anterior. S-a promis lichidarea Termocom-ului, care, s-a spus, nu produce nimic, doar cumpără căldură de la CET 1 şi CET 2 şi o revinde consumatorilor de câteva ori mai scump. În ceea ce-l priveşte pe Dorin Chirtoacă, el a avut anumite rezultate pozitive, dar ele se referă mai mult la nivel macro, cum ar fi reducerea datoriei primăriei acumulate din începând cu 1990.

Dar el n-a demonstrat abilităţi manageriale deosebite, iar multe declaraţii şi promisiuni au rămas doar pe hârtie. Lovitura de graţie dată imaginii sale a fost scandalul legat de modernizarea bulevardului Alba Iulia. Ca urmare, multă lume a preferat să-l voteze pe Igor Dodon, poate nu neapărat din cauza că e din partea PCRM.
    
Înseamnă oare pierderea alegerilor locale o şansă în plus pentru AIE, aşa cum au prezis anumiţi comentatori politici, în sensul că înfrângerea va determina solidarizarea sporită a partidelor alianţei? Posibil, dar, de pe altă parte, PCRM a acumulat şi o majoritate de voturi în Consiliul Municipal Chişinău şi vom asista astfel la o dualitate a puterii, la o confruntare permanentă între autorităţile centrale şi cele municipale. Mai mult, scorul destul de ridicat al PCRM în Chişinău şi republică per ansamblu arată în mod clar predispoziţia electoratului în eventualitatea unor alegeri parlamentare anticipate.

Va reuşi oare AIE să înveţe din acest eşec, să contracareze tendinţele actuale de erodare a imaginii alianţei în rândurile electoratului şi să câştige Primăria Chişinăului în al doilea tur de scrutin?

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite