Consiliul AIE va decide data alegerilor repetate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Marian Lupu, preşedintele interimar al republicii Moldova a anunţat că data alegerilor repetate va fi discutată în cadrul Consiliului Alianţei pentru Integrare Europeană. „De această dată toată lumea ştia că, dacă se încheie cu rezultatul nul, mai există o şansă. Acum, cu cât mai aproape vom fi de ziua stabilită datei alegerilor, cu atât lumea va încerca să gândească mai profund şi să vadă adevărata valoare a votulu

Preşedintele PDM a mai spus că până la alegerile repetate se va negocia cu toate persoanele care pot oferi voturi. „Nu trebuie să tratăm societatea ca pe oameni care nu înţeleg. Sunt sigur că oamenii văd ceea ce se întâmplă. Cei care vor aduce această problemă vor fi taxaţi", a subliniat Marian Lupu.

La alegerile din 16 decembrie Marian Lupu a acumulat 58 de voturi, număr insuficient pentru a deveni preşedinte. Potrivit legii, alegerile repetate au loc în cel mult 30 de zile de la ultimele alegeri ordinare în care nu a fost ales preşedintele Republicii Moldova. Dacă şi după alegerile repetate preşedintele nu este ales, preşedintele în exerciţiu dizolvă Parlamentul şi stabileşte data alegerilor noului Parlament, menţionează Info-prim NEO.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite