Negocieri fără Lupu şi Filat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Partidul premierul moldovean Vlad Filat vrea să ia cele mai multe portofolii din viitorul guvern. Aceasta conţine oferta Partidului Liberal-Democrat pentru Partidul Liberal şi Partidul Democrat.

ORA 15.50 Până la urmă, Marian Lupu şi Vlad Filat nu au venit la negocieri. Dintre preşedinţii de partide doar Mihai Ghimpu participă la discuţii. Întâlnirea de azi este una "de lucru" pentru a pregăti o eventuală rundă mai mare de mâine.

ORA 1.55 Cei trei preşedinţi de partide, însoţiţi de echipele de negocieri, se întâlnesc la ora 15.00, la Reşedinţa de Stat.

ORA 12.30 În aceste clipe liderii Partidului Liberal se află într-o şedinţă pentru a examina "oferta" liberal-democraţilor. Potrivit lui Ion Hadârcă, prim-vicepreşedintele PL, în după amiaza zilei de azi de vor întâlni doar grupurile de lucru, nu şi preşedinţii de partide. "Poziţia PL va putea fi formulată abia mâine după-amiază, când urmează să se întâlnească liderii", a menţionat Hadârcă. Deocamdată liberalii insistă să păstreze Ministerul Transporturilor. "Negocierile de fapt nu s-au mişcat din loc. Principiul egalităţii nu a fost respectat", a adăugat Hadârcă, referindu-se la numărul de portofolii de ministru pe care vrea să le ia PLDM şi ponderea lor.

Astăzi cele trei echipe de negocieri vor relua discuţiile pe marginea ofertei PLDM. Vlad Filat a declarat că formaţiunea sa a acumulat 56% din voturile actualei Alianţe de guvernare, PLDM însă va ceda acest procent PL şi PD, rămânând doar cu 44 la sută din funcţiile din Executiv. Astfel, conform noului algoritm, PLDM urmează să-i revină şapte ministere din tolalul celor 16, democraţilor - cinci, iar liberalilor - patru fotolii.

Liberal-Democraţii vor să păstreze ministere pe care le-au deţinut până acum, adică Justiţie, Finanţe, de Externe, de Interne şi Sănătate, plus alte două din Agricultura, Educaţia şi Tehnologiile informaţionale, deţinute azi de Alianţa pentru Integrare Europeană, formaţiune care nu a trecut în Parlament.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite