Moldova iese din criză cu sapa-n mână

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ţăranii moldoveni au scos ţara din criză
Ţăranii moldoveni au scos ţara din criză

În primele nouă luni ale anului, economia ţării a crescut cu 6,5%, aceasta fiind una dintre cele mai bune evoluţii din regiune. Agricultura a salvat anul acesta ţara din criză, fiind urmată de industrie. Ţara noastră a întrecut în acest fel evoluţia economică a Rusiei, Ucrainei şi a României.

În primele nouă luni ale anului, Produsul Intern Brut (PIB) al Republicii Moldova a crescut cu 6,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi a însumat 52,2 miliarde de lei, adică aproape 3,3 miliarde de euro.

Potrivit datelor difuzate de Biroul Naţional de Statistică, cele mai spectaculoase evoluţii s-au înregistrat în agricultură, cu 6,6% mai mult decât anul trecut, şi în industrie, care a crescut cu 6,4%. Perioada de criză a fost bătută în Moldova, în acest segment, de recolta bogată, dar şi de conjunctura internaţională care au dus la creşterea exportului de produse agricole.

FEDERAŢIA RUSĂ, PRINCIPALUL CLIENT

„Principalul partener comercial al Moldovei, Federaţia Rusă, a importat anul acesta cu 36% mai multă marfă autohtonă", a declarat Valeriu Lazăr, vicepremierul ţării. Datele arată că, la capitolul agricultură, cel mai bine s-au exportat cerealele, legumele, fructele şi vinurile.

Astfel, Moldova a reuşit să vândă celorlalte ţări produse agricole în valoare de circa 450 de milioane de dolari. Cifra reprezintă 45% din totalul exporturilor în primele nouă luni ale anului.

S-A RECUPERAT 87% DIN SCĂDEREA DE ANUL TRECUT

Statisticile mai arată şi că sectorul serviciilior a trecut anul acesta de criză cu o creştere de 5,1%. Construcţiile au reuşit, după doi ani de cădere drastică, să înregistreze o creştere de 3,9%.

Consumul intern, care anul trecut s-a prăbuşit cu 17,1%, şi-a revenit anul acesta, înregistrând o creştere de 4,2%. „Sunt câţiva factori care au cauzat această creştere: 2009, fiind un an de criză, a generat scăderi foarte mari în sectoare ca transporturile, construcţiile, comerţul extern. Asta a dus la scăderea PIB-ului.

Creşterea din acest an nu face altceva decât să compenseze în proporţie de circa 87%, ceea ce s-a pierdut în 2009 faţă de 2008", a explicat doctorul în economie Mihai Bologan.

În acelaşi timp, expertul mai crede că pentru o relansare veritabilă a economiei moldoveneşti este nevoie de o reformă considerabilă, precum descurajarea activităţilor economice „la negru", scăderea birocraţiei, simplificarea procesului de achitare a impozitelor, susţinerea micilor producători şi condiţii mai bune pentru antreprenori.

STRANIERII, FINANŢATORI AI CONSUMULUI

Pe de altă parte Alexandru Fală, expert în cadrul Institutului IDIS „Viitorul", susţine că toate creşterile sunt fireşti, în condiţiile în care în 2009 s-au înregistrat căderi importante în toate sectoarele economiei. „Economia Moldovei rămâne în continuare bazată pe consum, care e finanţată în mare parte din transferurile băneşti ale moldovenilor plecaţi la muncă peste hotare. Un asemenea model nu e unul pe termen lung. De aceea trebuie de reorientat economia spre investiţii şi export", afirmă Alexandru Fală.

În opinia lui Mihai Bologan, PIB-ul va putea creşte şi mai mult, doar atunci când banii moldovenilor vor fi investiţi în economie. „Acum însă PIB-ul se bazează în mare parte pe activităţile de import", a precizat Bologan. ;

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite