Cum îi afectează pe agricultori creşterea de 1,5 ori a TVA-ului la zahăr

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Printre efectele sesizate de producătorii de zahăr sunt inatractivitatea culturilor de sfeclă și sporirea contrabandei cu produse din Ucraina. De asemenea, ajustarea cotei TVA ar putea fi pusă pe umerii consumatorilor finali.

Şefii companiilor producătoare de zahăr sunt îngrijoraţi de apariția în proiectul de lege pregătit de Ministerul Finanțelor cu referire la politica bugetar-fiscală și vamală pentru anul viitor, a două puncte privind majorarea perioadei de incapacitate temporare de muncă plătită de angajator, de la trei la cinci zile şi creșterea TVA-ului la zahăr de la 8 la 20%.

„TVA-ul redus la producția de zahăr este o practică europeană care îi susține indirect pe producătorii agricoli. La noi nivelul de subvenționare e foarte scăzut: doar 2% din valoarea producţiei agricole. Mi-e clar că după introducerea cotei de 20% la producția agricolă, bugetul are de pierdut", precizează Alexandru Slusari, președintele Uniunii Producătorilor Agricoli.

Producătorii din acest sector agricol au estimat că creșterea cotei TVA duce la micșorarea prețului de achiziție a sfeclei și implicit a valorii adăugate la hectar, inatractivitatea plantării sfeclei, pentru țărani, reducerea cu peste 60% a suprafețelor cultivate și degradarea progresivă a utilajelor specializate.

Totodată, în cazul unei supraproducții, conducătorii patronatelor din această ramură prognozează sporirea contrabandei din Ucraina, prin regiunea nistreană, din cauza prețurilor mai mici. Într-o situație contrară, de deficit, preţurile la zahăr ar putea crește, TVA-ul de 20% fiind pus pe umerii consumatorilor finali.

Autorităţile susţin însă că diferenţa de 12% de TVA va fi returnată ulterior agricultorilor şi respectiv nu îi va afecta din punct de vedere financiar.

Ministrul Finanţelor propune pentru anul viitor să fie introdusă TVA de 20% pentru producţia agricolă primară în locul cotei reduse 8%, cu restituirea directă din partea statului, în vederea evitării distorsionării sistemului general de impozitare, simplificării administrării fiscale şi susţinerii producătorilor agricoli.

Citește cele mai importante știri din Republica Moldova pe Adevarul.md

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite