Statistica spune că mâncarea s-a ieftinit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preţurile de consum au scăzut cu 0,1% în luna iulie faţă de iunie, trase în jos de preţurile alimentelor, potrivit datelor anunţate de Biroul Naţional de Statistică (BNS).

Iulie a fost prima lună din acest an când inflaţia este în scădere. Potrivit BNS mâncarea s-a ieftinit, în luna iulie, cu 0,9%, arată datele INS. Cel mai semnificative au fost la legume, în medie cu 15,2%..
Astfel sfecla de masă s-a ieftinit cu 46,2%, la roşii cu 38,8%, castraveţi cu 33,2%, morcov - cu 27,5%, cartofi timpurii cu14,3%, pepeni verzi şi galbeni cu 10,8%, iar la fructe proaspete cu 0,9% .

Totuşi, au fost şi alimente care s-au scumpit. În topul acestei liste se află ouăle, cu preţuri cu 20,44% mai mari, în iulie faţă de luna anterioară. Zahărul s-a scumpit cu 2,9%, băuturile alcoolice tari cu 2,6%, iar apa minerală şi carnea de porc cu câte 1,2%.

În perioada de raport la majoritatea produselor nealimentare preţurile au rămas constante. Au crescut preţurile la materiale pentru construcţie cu 2,4%, articole de tutungerie, scaune şi aparate pentru înregistrarea sunetelor cu câte 1,7%. Totodată, au scăzut preţurile la carburanţi pentru transportul auto cu 0,2%, confecţii, aparate pentru prelucrarea informaţiei, aparate de telefonie mobilă şi la unele articole electrocasnice cu câte 0,3%.
La serviciile prestate populaţiei în luna iulie a fost înregistrată o majorare a tarifelor la transportul feroviar de pasageri interstatal cu 4,3% şi pentru serviciile foto cu 9,0%.
Banca Naţională a Moldovei prognozează o inflaţie de 8,4% pentru acest an, iar prognoza pe 2012 este de 7,4%.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite