Salariile moldovenilor, „topite“ de scumpiri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cu salariile modeste pe care le au, oamenii îşi permit tot mai rar să mănânce carne
Cu salariile modeste pe care le au, oamenii îşi permit tot mai rar să mănânce carne

Retribuţiile angajaţilor, deşi în creştere, nu ţin pasul cu preţurile la mărfuri şi servicii care o iau razna

Salariile moldovenilor au fost în creştere continuă în prima jumătate a anului. Din luna iulie ritmul s-a temperat, iar în august s-a atestat chiar o scădere a lefurilor, cu 0,6%. În septembrie, câştigul salarial nominal a fost de 3.159 lei, mai mare cu 9,1% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, dar cu 0,5% mai mic faţă de luna august. Mai mult, dacă luăm în calcul rata inflaţiei, în septembrie salariul real a fost doar cu 0,3% mai mare comparativ cu aceeaşi perioadă din 2010, arată datele Biroului Naţional de Statistică.
Previziunile pentru finele anului 2011 nu sunt deloc îmbucurătoare pentru angajaţi. Ana Popa, economist la Centrul analitic Expert-Grup, spune că nu ne putem aştepta la o creştere substanţială a lefurilor. „Salariile vor avansa doar în sectorul financiar şi cel al industriei extractive, care demonstrează o revenire spectaculoasă", a precizat expertul.

MAJORĂRI DOAR LA FINANŢE

„Datorită stabilizării sectorului financiar şi creşterii cererii pentru materialele de construcţii, în aceste sectoare au fost făcute mai multe angajări şi au crescut salariile. De asemenea, datorită ultimelor majorări, lefurile bugetarilor au început să se apropie", a explicat specialistul. Astfel, în septembrie, remunerările din învăţământ practic au atins nivelul celor din sistemul medical, pe când un an în urmă diferenţa era de circa 20%. Totuşi, profesorii de la clasele primare şi cei de la şcolile profesionale primesc încă prea puţin.
Şi ultimele rectificări bugetare demonstrează că nu are rost să ne facem speranţe, atenţionează Valeriu Prohniţchi, director executiv la Expert-Grup. Dacă în trecut, la sfârşitul anului, se atesta un salt semnificativ al veniturilor, acum Guvernul a decis să taie din cheltuieli.
Un exemplu care arată că în bugetul de stat nu sunt suficienţi bani este faptul că autorităţile au amânat până în decembrie indexarea salariilor medicilor şi personalului auxiliar, promisă încă acum jumătate de an.

PRODUCEM PUŢIN, PRIMIM PUŢIN

Nu putem visa la salturi salariale spectaculoase nici pentru viitor. „Aşa ceva nu se poate întâmpla în condiţiile în care în economia Republicii Moldova nu se atestă o creştere a productivităţii muncii, iar mărfurile şi serviciile moldoveneşti nu sunt competitive", a menţionat Valeriu Prohniţchi. Potrivit lui, un angajat din ţara noastră produce de cinci ori mai puţin decât în unul din Ungaria, de exemplu.
Factorul de bază care reduce practic la zero toate majorările salariale este însă inflaţia, spun experţii. Astfel, în octombrie preţurile au crescut cu 1,5% faţă de luna precedentă, ceea ce constituie cea mai înaltă rată din acest an. Creşterea a fost determinată, preponderent, de umflarea facturilor după ajustarea tarifelor la gazele naturale şi scumpirea încălzirii centralizate. În consecinţă, la finele lunii octombrie, indicele preţurilor de consum în expresie anuală a înregistrat 8,9%, cel mai înalt nivel în raport cu ţările din regiune.

Leafa minimă, cea mai mică din regiune

După mărimea salariului minim, Moldova se situează pe locul penultim din Europa, arată o analiză realizată de RIA-Analitika. Astfel, în luna iulie 2011, remuneraţia minimă în ţara noastră a fost de 95,4 dolari, mai mică cu 30% decât în Ucraina şi decât 60% ca lefurile din Rusia. Totodată, retribuţiile noastre minime sunt de 2,3 ori mai scăzute decât în România şi de cinci ori mai mici ca în Cehia. Salariul minim european constituie 780 de dolari şi este de opt ori mai mare decât cel din Moldova.
Reprezentanţii Confederaţiei Sindicatelor cer de mai mult timp majorarea salariului minim. Aceasta pentru că, în condiţiile în care preţurile cresc în permanenţă, nivelul salariului minim a rămas la acelaşi nivel ca şi acum doi ani: constituie jumătate din minimul de existenţă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite