Republica Moldova plăteşte cu 11% mai mult pentru energia electrică

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la 1 aprilie, preţul curentului electric a crescut cu 11%, de la 5,5 cenţi SUA la 6,1 cenţi pentru un kilowatt/oră de energie achiziţionată de la Centrala Electrică Moldovenească (cunoscută şi ca Centrala de la Cuciurgan) şi din Ucraina.

Acest preţ "este cel mai mic posibil în condiţiile conjuncturii actuale", se arată într-o declaraţie a vicepremierului Valeriu Lazăr, ministru al Economiei, cu privire la noile contracte de livrare a energiei electrice. Preţul a fost negociat atât de compania RED Union Fenosa (controlată de grupul spaniol Gas Natural Fenosa), care asigură 70% din necesităţile de energie electrică a Republicii Moldova cât şi de compania de stat Energocom. În urma negocierilor s-a obţinut un preţ mai mic decât cel solicitat de Centrala de la Cuciurgan, de 6,3 cenţi-kWh, precum şi un preţ mai mic decât preţul agreat de Ucraina pentru export, care depăşeşte 7 cenţi/kWh.

Vicepremierul Lazăr a mai declarat că "pentru prima dată, am reuşit să diversificăm sursele de furnizare a energiei electrice, ceea ce ne garantează o stabilitate a livrărilor". Astfel, 30% din energia electrică va fi furnizată de producătorii locali (CET-1, CET-2 din Chişinău şi CET-Nord din Bălţi), 50% de centrala de la Cuciurgan, iar restul 20% - de către partea ucraineană.

Dacă aceste companii au tarife şi capacităţi diferite, "a fost, tot pentru prima oară, stabilit un grafic flexibil şi coordonat de livrări, care a permis optimizarea costurilor finale şi reducerea lor faţă de cotele iniţiale", menţionează Lazăr.


Potrivit acestuia, asistăm la începutul unei liberalizări reale a pieţei energetice, ceea ce va permite atragerea pe viitor a investiţiilor în sector şi îmbunătăţirea lui.

Populaţia este cea mai afectată

Noile tarife vor afecta o parte din populaţia Republicii Moldova, precum şi mediul de afaceri. Anume din aceste motive "este o sarcină primordială a noastră, a întregului Guvern, să găsim soluţiile de susţinere socială a populaţiei vulnerabile, pentru ca aceasta să fie afectată cât mai puţin", se mai arată în declaraţia vicepremierului Lazăr.

Ca urmare a creşterii preţului de achiziţie a energiei, în următoarele zile ar urma să fie majorate tarifele interne, care ar putea ajunge la circa 1,5 lei pentru un kilowatt/oră pentru consumatorii deserviţi de RED Union Fenosa şi la circa 1,6 lei de cei deserviţi de cele două reţele electrice de distribuţie a curentului din proprietatea statului.
Cei mai afectaţi vor fi consumatorii casnici, totodată experţii spun că din cauza scumpirii electricităţii ar putea creşte preţul la o serie de produse alimentare şi servicii.

Citiţi şi:

Preţul la curentul electric pentru Republica Moldova este dictat de ruşi şi ucraineni

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite