O companie românească concurează cu giganţii feroviari din Franţa şi Rusia pentru căile ferate din Grecia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gruia Stoica deţine cel mai mare transportator feroviar privat din Europa de Sud-Est
Gruia Stoica deţine cel mai mare transportator feroviar privat din Europa de Sud-Est

Grupul Feroviar Român (GFR) şi-a exprimat interesul pentru preluarea operaţiunilor de transport de mărfuri din Grecia, în concurenţă cu grupul francez SNCF şi compania naţională feroviară din Rusia, anunţă publicaţia financiară Vedomosti de la Moscova.

Trei companii feroviare europene sunt interesate să cumpere integral sau parţial transporturile feroviare de stat din Grecia, în cadrul programului de privatizări asumat de guvernul de la Atena în schimbul pachetelor de asistenţă financiară externă de la Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), potrivit Reuters.

Rusia vrea să cumpere integral reţeaua de căi ferate din Grecia şi operatorul ei, Trainose, iar Grup Feroviar Român (GFR), cel mai mare operator feroviar privat din România, şi-a exprimat interesul pentru operaţiunile de mărfuri, au afirmat doi înalţi oficiali eleni.

Un reprezentant al Russian Railways a spus că societatea de stat a discutat preluarea integrală sau parţială a reţelei greceşti.

"Menţinem legătura cu grecii. Nu s-au hotărât încă ce model de privatizare vor urma, aşa că este prea devreme să discutăm despre participarea noastră", a declarat Vladimir Yakunin, directorul general al companiei ruse

Potrivit Reuters, compania feroviară franceză SNCF vrea să preia mai multe rute de pasageri şi de mărfuri şi a efectuat deja procesul de due diligence, potrivit unui oficial elen care a participat la discuţiile purtate la Atena şi Paris în 2010 şi la finele anului trecut, când negocierile au progresat până la nivelul Ministerului Transporturilor.

Un purtător de cuvânt al SNCF a declarat pentru Reuters că grupul francez "nu este în cursă pentru preluarea Trainose, şi nici pentru achiziţia unei companii feroviare sau a unei rute de cale ferată în Grecia".

Unul dintre oficialii eleni a afirmat că s-a întâlnit de mai multe ori cu o delegaţie din partea GFR, cel mai recent în februarie.

GFR este al doilea mare operator de transporturi feroviare de marfă din România, după compania de stat CFR Marfă, şi a înregistrat în 2010 o cifră de afaceri de 125 milioane euro.

Compania milionarului român Gruia Stoica va moderniza trenurile moldoveneşti

Grup Feroviar Român face parte din grupul Grampet, deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica. Compania are operaţiuni de transport în România, Ungaria, Bulgaria, Serbia şi Republica Moldova.
În prezent o firmă din cadrul GFR modernizează trenurile interurbane din Republica Moldova, operaţiune ce va costa zeci de milioane de euro.

Concurenţii GFR, compania franceză SNCF operează în 120 de ţări şi are o cifră de afaceri de peste 30 miliarde de euro, iar întreprinderea  Russian Railways din Rusia administrează una dintre reţelele cele mai extinse din lume şi are peste un milion de angajaţi.

Guvernul elen speră să obţină 200 milioane euro prin privatizarea Tarinose şi OSE - societatea care administrează infrastructura fizică de cale ferată din Grecia. Cele două companii au fost despărţite în 2008, iar statul elen a preluat doi ani mai târziu 10,7 miliarde euro din datoriile lor, din care 700 milioane euro aferente Trainose, faţă de active de 120 milioane euro.

Nu este clar dacă OSE, care are 4.000 de angajaţi şi active de 10,3 miliarde euro, a fost implicată în negocieri. Sursele elene au afirmat că francezii de la SNCF au asistat în ultimii doi ani la restructurarea Trainose şi au participat în septembrie 2011 la "discuţii ample" privind achiziţia companiei.

Trainose operează toate rutele de pasageri şi marfă din Grecia, inclusiv liniile care conectează porturile elene.
Cel mai mare terminal portuar de containere din Grecia, Pireu, a fost concesionat anul trecut companiei chineze COSCO Pacific, pentru aproape 5 miliarde de dolari.

Două surse oficiale elene aflate la Bruxelles susţin că Comisia Europeană face presiuni pentru vânzarea companiilor de căi ferate înainte de termenele agreate anterior, strategie care ar afecta preţul.
Principalul obstacol pentru privatizarea Trainose şi OSE este obţinerea avizului CE privind ajutorul de stat acordat celor două societăţi.

În timp ce guvernul elen se concentrează pe obţinerea unui preţ cât mai ridicat, Comisia Europeană vrea ca Grecia să vândă cât mai repede activele, pentru a transmite un semnal contribuabililor din zona euro că banii împrumutaţi Atenei vor fi recuperaţi cât mai curând posibil.

Trei miliardari ruşi şi una dintre cele mai mari companii din Rusia, ţinta şmecherilor în Moldova

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite