Instabilitatea politică de la Chișinău afectează economia Republicii Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un raport al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, dat publicităţii la Viena, se arată că economia Republicii Moldova va creşte în anul curent cu 4,5%, cu un punct procentual mai mult comparativ cu prognoza anterioară, făcută în octombrie 2010.

BERD a modificat şi estimarea privind evoluţia PIB-ului Republicii Moldova în 2011. Creşterea va constitui 6,5%, şi nu 4,5%, aşa cum se pronosticase iniţial.

Potrivit raportului, ieşirea din criză a Republicii Moldova este susţinută de creşterea exporturilor, a transferurilor băneşti ale moldovenilor care lucrează peste hotare şi de finanţarea acordată de structurile financiare internaţionale.

Experţii BERD susţin că economia ţării noastre rămâne vulnerabilă la evoluţiile economiilor principalilor parteneri comerciali şi la incertitudinile privind intrările de bani de la moldovenii care muncesc peste hotare. „Perspectivele imediate de creştere sunt limitate şi ca urmare a incertitudinii politice", constată experţii Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

BERD estimează că economiile din Europa Centrală şi ale statelor baltice vor avansa cu 3,2% anul acesta. Banca anticipează, de asemenea, un avans economic de 4% pentru ţările din Europa de Est şi Caucaz, de 5% în cazul Turciei, de 4,6% pentru Rusia şi de 6,6% pentru statele din Asia Centrală.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite