Inspecţia Financiară se va ocupa de protejarea intereselor financiare ale statului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhiva
Foto Arhiva

Guvernul va aproba în şedinţa de miercuri decizia de înfiinţare a inspecţiei financiare la instituţiile de stat, potrivit unui proiect de hotărâre.

Noua structură va fi creată în baza Serviciului Control Financiar şi Revizie şi se va ocupa de protejarea intereselor financiare ale statului.

Formarea acestei structuri este necesară din cauza „nivelului înalt de fraude şi corupţie, semnalate prin plângeri şi petiţii, şi ulterior constatate în cadrul controalelor".

Inspecţia va pune accentul pe „solicitări, plângeri, semnale, suspiciuni privind gestionarea neadecvată a fondurilor şi patrimoniului public", iar funcţia de control se va baza pe analiza riscurilor.

În vizorul instituţie se vor afla întreprinderile de stat, municipale, societăţile pe acţiuni cu cota statului, respectiv şi întreprinderi, organizaţii care gestionează patrimoniul statului, persoane juridice şi fizice care utilizează fonduri din împrumuturile şi granturile acordate Republica Moldova.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite