Iată la ce capitol suntem în rând cu Bangladeşul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În anul 2011, nivelul pirateriei software în Republica Moldova s-a menţinut la acelaşi nivel ca şi în anul 2010 de 90%, arată ultimul raport al organizaţiei Business Software Alliance (BSA).

Business Software Alliance anunţă că 90% dintre utilizatorii de PC-uri din Republica Moldova admit că utilizează software piratat. la acest capitol suntem la egalitate cu Bangladeş şi Libia, dar suntem întrecuţi de Georgia şi Zimbabwe.

Potrivit raportului publicat de BSA, rata pirateriei se menţine la acelaşi nivel deja al doilea an la rând. În acelaşi volumul programelor piratate a crescut cu circa nouă milioane de dolari, până la 45 de milioane de dolari.

În Ucraina rata programelor piratate atinge cota de 84%, în Belarus - 87%, iar în Rusia şi România de 63%. Cel mai mare nivel al pirateriei software se atestă în Zimbabwe (92%), iar cea mai mică în Statele Unite (19%), Luxemburg (20%) și Japonia (21%).

La nivel global, studiul arată că rata pirateriei software în țările în curs de dezvoltare este mult mai mare decât cea din țările dezvoltate - 68% față de 24% (media) - iar valoarea comercială a software-ului piratat din piețele emergente reprezintă o bună parte din valoarea comercială a software-ului piratat la nivel global. Așa se explică dinamica din spatele ratei pirateriei software la nivel mondial, care a ajuns la 42% în 2011, în timp ce valoarea comercială a software-ului piratat la nivel global a atins 63,4 miliarde dolari.

Informații relevante din studiul global IDC realizat pentru BSA:

* La nivel global, utilizatorii care piratează software sunt în principal bărbații tineri iar probabilitatea este de două ori mai mare ca aceștia să locuiască într-o țară în curs de dezvoltare față de o țară dezvoltată economic (38% față de 15%);
* Persoanele din companii cu putere de decizie recunosc că piratează software mai des decât restul utilizatorilor și este de două ori mai probabil ca ei să cumpere software cu licență pentru un singur computer și apoi să îl instaleze pe mai multe calculatoare din companie;

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite