Documente false în cazul atacului de tip raider la întreprinderea Registru?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă în cazul Intercomsoft LTD, parte a grupului Trimol, pretenţiile faţă de întreprinderea de stat Registru, par a fi justificate, implicarea celei de-a doua firme, Andimit SRL, ridică multe semne de întrebare.

Datele Camerei Înregistrării de Stat arată că unic acţionar al acestei companii este Affort LTD din Belize, care a devenit proprietar în noiembrie 2010. Până atunci, firma aparţinea omului de afaceri Victor Gumeni.

În acelaşi timp, în decizia din 19 iulie 2011 a Judecătoriei Economice din Chişinău se arată că Intercomsoft şi Andimit au semnat, la 20 octombrie 2010, un contract de cesiune a creanţei, conform căruia ultima a preluat dreptul de creanţă faţă de pârâţi (întreprinderea Registru şi două ministere - n.n.) în mărime de 50% din toate sumele datorate Intercomsoft LTD.

Victor Gumeni, care era în acel moment proprietarul firmei Andimit, susține că nu a semnat un astfel de contract cu Intercomsoft. „De la momentul fondării firmei şi până la vânzarea acesteia, am avut doar câteva contracte, dar niciunul cu această firmă", a precizat el pentru „Adevărul". Aceasta ar putea însemna că documentul la care se face referinţă în decizia instanţei ar putea fi unul fals.

O hotărâre perfect legală

Pe de altă parte, preşedintele Curţii de Apel Economice, Aureliu Colenco, care a adoptat a doua decizie pe acest caz şi care a confirmat pretenţiile celor două firme faţă de Registru, a declarat pentru Publika TV, că hotărârea emisă este una perfect legală. Mai mult, magistratul susţine că toate discuţiile despre aşa-numitul atac raider de la întreprinderea „Registru" sunt speculaţii, pentru că nu există niciun argument legal.

Guvernul va plăti milionarului Boris Birştein circa jumătate de miliard de lei

"Hotărârea este perfectă după părerea mea, de aceea suntem gata să răspundem la orice întrebare. Nici Curtea de Apel Economică, nici Judecatoria Economică de Circumscriptie pe acest caz nu a eliberat titlu executoriu. Nimeni nu a văzut dosarul, nu au vazut materialele, dar toţi vorbesc de atac raider. Este o apăsare asupra inviolabilităţii instituţiilor de judecată", a mai declarat Preşedintele Curţii de Apel Economice, Aureliu Colenco.

Premierul a fost indus în eroare?

Preşedintele Curţii de Apel Economice crede că, în acest caz, premierul Vlad Filat a fost indus în eroare.

De notat că Pavel Filip, ministrul Tehnologiei Informaţiei și Comunicaţiilor, a solicitat organelor de drept să verifice dacă pretenţiile celor două firme care cer depăgubiri de 41,5 milioane de dolari „pot face parte dintr-o schemă frauduloasă, cu implicarea factorilor de decizie din structurile administrative și instanţele judecătorești".

Compania lui Boris Birstein anunţă că nu practică atacuri raider. Insistă însă să primească 41 milioane de dolari de la Guvern

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite