CHIŞINĂU: Ţigările s-ar putea scumpi de 60 de ori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şefii Ministerului Finanţelor au elaborat un proiect de majorare de cel puţin 30 de ori a accizelor la tutun, începând cu anul viitor.

Scumpirea este argumentată de necesitatea armonizării sistemului fiscal din Moldova la cerinţele Uniunii Europene. Autorităţile le pregătesc un „cadou" fumătorilor. Majorarea accizelor la tutun de la 2-7 euro pentru o mie de ţigări, cât este în prezent, până la 77 de euro pentru o mie de ţigări, în 2014. Din 2012, costul ţigărilor ar putea creşte treptat până la un preţ de 60 de ori mai mare decât cel actual, susţin producătorii şi importatoarii. Creşterea accizelor se va face în mod egal pentru toate tipurile de ţigarete, astfel încât producătorii locali nu vor mai fi favorizaţi. „Am solicitat şi opiniile importatorilor şi ale producătorilor locali de ţigări. După aceste consultări proiectul va fi finalizat şi transmis spre aprobare", a declarat Andrei Cotorobai, şeful Direcţie de politică fiscală din cadrul Ministerului Finanţelor.
Oficialii companiilor care activează pe piaţa locală consideră că o majorare atât de mare a taxelor ar putea avea două efecte negative. Primul va fi resimţit direct de consumatori, care vor trebui să scoată mult mai mulţi bani pentru acest viciu. Cel de-al doilea efect ar putea transforma Moldova într-o destinaţie pentru ţigările de contrabandă.

CREŞTERE FĂRĂ
PRECEDENT A ACCIZEI

„Suntem îngrijoraţi de o eventuală majorare a accizei până la nivelul de 77 euro, de la 1 ianuarie 2014. E o creştere fără precedent a accizei, cu circa 30 de euro pe an. Ar fi o decizie lipsită de fundament economic, care ar conduce la prăbuşirea pieţei legale a ţigaretelor în Moldova", susţine Nicolae Corlăteanu, Corporate Affairs and Communications Manager la reprezentanţa JT International Luxembourg.
Acesta susţine că o astfel de decizie ar face ca preţurile să crească de circa 60 de ori, iar produsele legale vor deveni inaccesibile consumatorilor. În consecinţă, vor fi înlocuite cu tutunul de contrabandă. Alex Oprunenco, director de programe internaţionale la centrul „Expert-Grup", crede că în condiţiile în care hotarul de est nu este controlat, acest lucru va duce la extinderea contrabandei cu ţigări.
„Nu este suficient să fie majorate taxele la ţigări pentru a se aduna mai mulţi bani la bugetul statului. Este nevoie şi să se facă ordine în vămi şi la Fisc", a declarat Alex Oprunenco."

Tutunul,
„aur" pentru stat

Anul trecut, veniturile la vistieria statului în urma aplicării accizelor la produsele din tutun au înregistrat o cotă record de 408,9 milioane de lei. Suma este de trei ori mai mare decât cea din 2009. Pentru anul curent autorităţile din Moldova planifică o creştere cu 40% a veniturilor adunate din accize la produsele din tutun. Aceasta datorită majorării, de la 1 aprilie 2011, cu 50% a accizelor la ţigări.

Ţinem pasul
cu UE şi Rusia

Federaţia Rusă a anunţat la rândul ei că va majora în următorii ani accizele la ţigări. Astfel, dacă în prezent taxa constituie circa 7 euro pentru o mie de ţigări, în 2015 va ajunge la 75 de euro. Aleksei Kudrin, ministrul rus al Finanţelor, a declarat că Belarus şi Kazahstan, ţări care fac parte din Uniunea Vamală, vor trebui să-şi ajusteze accizele până la valoarea celor din Rusia. Pe de altă parte, nivelul minim actual din UE al accizei este de 64 de euro pentru o mie de ţigări şi multe ţări membre au avut nevoie de o perioadă de tranziţie de 10, 15 sau chiar 25 de ani pentru a se alinia acestor valori.

MAJORARE FĂCUTĂ
ÎN TREPTE

O directivă a Consiliului Europei arată că statele membre îşi vor majora treptat accizele pentru a ajunge la nivelul cerut de UE. Perioadele de tranziţie le permit statelor membre să se adapteze pas cu pas la noile niveluri de acciză globală.
Se limitează astfel posibilele efecte negative care ar putea apărea în urma acestor scumpiri.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite