BNM O eventuală adâncire a crizei economice în zona euro va avea efecte grave și asupra Republicii Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banca Naţională a Moldovei (BNM) anticipează că eventuala adâncire a crizei economice în zona euro va fi resimţită și în ţara noastră prin scăderea ritmurilor de creştere economică şi a presiunilor inflaţionaiste.

Într-un comunicat de presă BNM atenţionează asupra riscurilor pe care le are asupra Republicii Moldova situaţia economică tot mai gravă din statele UE.
„O eventuală recesiune a zonei euro va determina diminuarea cererii pe plan mondial, ceea ce va contribui la scăderea preţurilor la petrol şi la produsele alimentare pe pieţele internaţionale, influenţând preţurile şi tarifele pe piaţa autohtonă", se precizează în comunicatul BNM.
În acelaşi timp, specialiştii Băncii Naţionale anticipează că se vor înregistra scăderi ale volumului banilor trimişi acasă de moldovenii ce muncesc peste hotare, „fapt care va afecta direct venitul disponibil al populaţiei, cauzând reducerea consumului. În consecinţă, creşterea economică a Republicii Moldova va înregistra o diminuare, situându-se sub nivelul său potenţial şi creând presiuni dezinflaţioniste suplimentare".

Criza din Grecia va lovi şi în Republica Moldova

FMI anunţă vremuri grele pentru Europa de Est

BNM reiterează că „va monitoriza cu vigilenţă evoluţiile economice interne şi ale mediului economic internaţional, astfel încât, prin ajustarea corespunzătoare a instrumentelor de politică monetară, să asigure realizarea obiectivului stipulat în Strategia politicii monetare pe termen mediu, în vederea asigurării şi menţinerii stabilităţii preţurilor".
Deocamdată, prognozele guvernului moldovean și ale FMI sugerează că economia moldoveană va crește anul acesta cel mai mare ritm de creştere economică între statele europene, inclusiv cele ce fac parte din UE. Totodată și la anul PIB-ul Republicii Moldova va creşte cu un ritm peste media europeană. Ieri, Comisia Europeană a anunțat că economiile din Uniunea Europeană stagnează și că dacă nu se iau măsuri hotărâte, la anul ar putea reintra în recesiune.

INCREDIBIL Moldova a ajuns lider european la creșterea economică

O nouă criză ne bate la uşă

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite