Anul 2012, favorabil producţiei de ouă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ouăle sunt tot mai scumpe.
Ouăle sunt tot mai scumpe.

În primele două luni ale acestui an s-au înregistrat o creştere a vânzărilor, dar şi a producţiei de ouă şi carne, se precizează într-un comunicat de presă al Guvernului de la Chişinău.

Agenţii economici din domeniul avicol, producerii şi procesării cărnii, prezenţi la o şedinţă convocată de premierul Vlad Filat au menţionat că anul 2012 este unul favorabil producţiei de ouă. Potrivit acestora în primele două luni s-a înregistrat o creştere a vânzărilor, dar şi a producţiei de carne.

Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov a lăuda tcalitatea înaltă a cărnii autohtone, îndemnînd producătorii să se implice mai mult în acţiunile de promovare a acesteia pe piaţă. Ministrul a precizat că, în curând, producătorii autohtoni de carne de pasăre şi de ouă vor avea posibilitatea să-şi comercializeze marfa pe piaţa Uniunii Europene. O misiune a UE va sosi în âara noastră pentru a evalua situaţia în acest domeniu.

În acelaşi timp, Ion Bâzgu, directorul întreprinderii „Avicola Moldova", a menţionat că producătorii de carne sunt îngrijoraţi de situaţia creată la aplicarea TVA la comercializarea produselor de carne.

VEŞTI PROASTE Carnea se va scumpi cu circa 12%

Şi premierul Vlad Filat s-a arătat nemulţumit de neclarităţile privind politica fiscală în domeniul zootehnic şi a dat asigurări în cea ce priveşte menţinerea cotei de 8% a TVA la produsele de carne.
Anterior s-a anunţat despre o eventuală scumpire cu 12% a cărnii ca urmare a majorări cotei TVA de la 8 la 20%.

Producătorii de carne de pasăre afirmau, că majorarea TVA-ului de la 8 la 20% nu a fost discutată cu ei, iar decizia Parlamentului intrată în vigoare la începutul anului a venit pe neaşteptate.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite