ANRE a eliminat cheltuieli de 104 milioane de lei din tariful pentru gaz cerut de Moldovagaz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar şi aşa tariful mediu pentru metan va creşte cu 23,2%, de la 4.599 lei pentru o mie de metri cubi până la 5.664 lei (fără TVA).

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunţat că ar putea majora începând cu 1 octombrie tariful mediu la gazele naturale pentru consumatorii finali cu 23,2%. Decizia finală însă nu se ştie când va fi aprobată, a precizat Ruslan Surugiu, secretarul Consiliului de Administraţie al ANRE.

ANRE a tăiat din pretenţiile Moldovagaz

Potrivit calculelor efectuate de specialiştii de la ANRE, tariful mediu la metan ar putea creşte de la 1 octombrie într-o proporţie mai mică cu 258 de lei decât a solicitat compania moldo-rusă Moldovagaz. Astfel ANRE a exclus din tariful cerut de Moldovagaz cheltuieli estimate la 104 milioane de lei. Grosul acestora, circa 68 de milioane de lei, sunt de la capitolul consum tehnologic şi pierderi de gaze în reţelele de distribuţie.

Astfel, tariful mediu ar urma să fie de 5.664 lei pentru o mie de metri cubi (fără TVA de 6%), sau cu 1065 de lei mai mare decât cel în vigoare.

În cazul aprobării noului preţ, populaţia şi mulţi agenţi economici ar urma să plătească de la 1 octombrie, peste 6.700 de lei pentru o mie de metri cubi (cu TVA de 6%).
CET-urile vor plăti cel mai puţin, circa 5.400 de lei pentru o mie de metri cubi (cu TVA de 6%),
Ca urmare a acestei majorări, inevitabil se va scumpi şi energia termică. Potrivit specialiştilor cu minimum 15%, în timp ce energia electrică cu circa 5%.

Amintim că administraţia întreprinderii Moldovagaz a solicitat stabilirea pentru trimestrul IV al anului 2011 a unui tarif mediu de 5922 de lei (fără TVA) pentru mia de metri cubi, cu 28,76% mai mare decît tariful actual în valoare de 4599 de lei. Necesitatea majorării tarifelor a fost argumentată prin doi factori obiectivi: creşterea preţului de achiziţie al gazelor naturale şi fluctuaţia cursului de schimb al valutei naţionale în raport cu dolarul american. Preţul de achiziţie al gazelor naturale în trimestrul III al anului 2011 a crescut până la 367,09 dolari pentru o mie de metri cubi, iar preţul de achiziţie în trimestrul IV al anului 2011, conform datelor Moldovagaz, va fi de 400,47 dolari, ceea ce reprezintă o creştere cu 31,5% faţă de preţul de 304,57 dolari, introdus în actualul tarif.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite