Vânzări-record de Paştele Blajinilor. Moldovenii au făcut coadă după pomeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moldovenii au luat cu asalt pieţele de produse industriale în căutare de daruri pentru sufletul morţilor. Comercianţii s-au pregătit din timp pentru această săptămână, singura pe an când pot să vândă chiar şi câteva mii de farfurii, căni, prosoape doar într-o singură zi.

Toţi cei care au rude decedate cumpără de toate să nu se facă de ruşine de Paştele Blajinilor, care la noi se ţine două zile: duminică şi luni.
Cea mai mare îmbulzeală este la Piaţa Centrală din Chişinău unde administraţia a pregătit câteva sute de locuri suplimentare ca să încapă cât mai mulţi comercianţi. Vânzarea merge bine şi pe străzi.

Comercianţii ambulanţi şi-au aranjat mărfurile pe trotuare, pe marginea şoselelor, incomodând circulaţia mijloacelor de transport.
pomeni de mii de lei.

Pentru a-i pomeni cum se cuvine pe răposaţi, moldovenii vor scoate din buzunare de la 200 până la o mie de lei. Cei mai darnici sunt dispuşi să cheltuiască şi mai mult pentru pomeni.

Lângă taraba unei comerciante am întâlnit-o pe Maria Cotruţă, pensionară. Femeii i se păreau prea scumpe farfuriile din plastic care costau 1,50 lei şi ruga vânzătoarea să mai lase din preţ. Precupeaţa nu s-a lăsat înduplecată, spunându-i: „Lucrez la procente. Nu am de unde ceda". Moldovenilor mai bogaţi li-i ruşine să meargă la cimitir cu pomeni ieftine. Aceştia au făcut cozi la tarabele unde se vând vase de porţelan, găleţi din metal, prosoape, haine, jucării.

„Mi-am pierdut băiatul într-un accident rutier. Am cumpărat o cămaşă s-o dau de pomană unui tânăr de vârsta lui, ca să aibă în ce umbla pe lumea cealaltă. Aşa e tradiţia", spuse chişinăuianca Ludmila Ciobanu.

„Fiecare cumpără după cum îi permite buzunarul. Unii vor lucruri ieftine, alţii de calitate mai bună. De aceea am pregătit tot felul de mărfuri: de la 5 până la 200 de lei", îmi zise Galina Timoftică, precupeaţă în Piaţa Centrală.


Daruri scumpe pe morminte

Cel mai căutate sunt farfuriile, cănile şi prosoapele. O farfurie de porţelan chinezesc costă opt lei, porţelanul românesc însă este mai scump, o farfurie ajungând la nu mai puţin de o sută de lei. Sunt întrebate şi candelele. Cele mai mici costă cinci lei, iar cele mari ajung până la 25 de lei. Preţul prosoapelor porneşte de la opt lei. Ulcioarele se vând cu 25-100 de lei, iar găleţile costă până la 150 de lei.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite