Un grup de tineri au depus flori şi lumânări pe „mormântul” unui monument din Chişinău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este vorba de sediul primului Oficiu Poştal din Chişinău, aflat pe strada Vlaicu Pârcălab, 71.

Membrii grupului de iniţiativă „Poştaşii Moldovei" şi „Oraşul meu" s-au adunat azi dimineaţa în faţa monumentului distrus şi au depus lângă acesta flori şi lumânări. Alături era parcată maşina primarului general Dorin Chirtoacă pe care scria „Şi eu protestez".

image

Aceasta nu l-a scutit însă pe edil de a da explicaţii protestatarilor. Tinerii s-au dus la Primărie ca să le explice cum e posibil să fie demolat un monument înscris în Registrul Monumentelor de Importanţă Naţională. Protestatarii au cerut demisia viceprimarului Nistor Grozavu şi a arhitectorului-şef al municipiului, Vladimir Modârcă.

Primul Oficiu Poştal din Capitală a fost demolat în doar două zile. Proprietarii au recurs la aceste acţiuni având decizia Curţii Supreme de Justiţie care a aprobat demolarea. „Direcția Arhitectură nu are influență asupra Curţii Supreme de Justiție, care a hotărât astfel", a spus Modârcă.
„Demolarea s-a făcut fără permisiunea Primăriei, fără a exista o autorizaţie în acest sens", a declarat Dorin Chirtoacă.

Monument dat în arendă pentru 100 de ani

Viceprimarul Nistor Grozavu a spus că vechea poştă aparţine în prezent Societăţii cu Răspundere Limitată „Leopress". „În registrul bunurilor imobile din Chişinău e indicat faptul că iniţial acest edificiu a aparţinut Societăţii pe Acţiuni Moldpresa. Ulterior, aceştia l-au vândut Societăţii cu Răspundere Limitată Cosiconstruct. Ultimii, în 2008, au dat imobilul în arendă companiei Leopress până în anul 2107", a spus Grozavu.

image

„Leopress" s-a adresat la Primărie pentru a obţine certificat de urbanism şi autorizaţie de desfiinţare încă în anul 2008. Autoritatea publică locală susţine că a eliberat autorizare de desfiinţare numai pentru o anexă la acest imobil. Ulterior, beneficiarul a atacat Primăria în instanţă şi până în noiembrie 2010 au urmat zeci de şedinţe de judecată în toate instanţele din Modlova.

„La ultima şedinţă la care a fost anulată dispoziţia Primăriei, nici nu a fost invitat reprezentantul nostru", s-a plâns Grozavu.

Vinerea trecută, după ce monumentul a fost demolat aproape în totalitate, lucrările au fost stopate. „Protestatarii susţin că nu se vor linişti până când monumentul nu va fi readus la starea iniţială", a spus Antoniţa Fonari, membră a grupului de iniţiativă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite