TABERELE CAPCANĂ Alte trei centre de odihnă din Republica Moldova riscă să fie închise

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce 35 de copii s-au intoxicat cu produse alimentare servite la masă la tabăra „Floricica" din Vadul lui Vodă, au fost făcute razii în toate zonele unde se odihnesc copii. Alte trei baze de odihnă au primit prescripţii şi dacă nu vor fi înlăturate neregulile, administratorii vor rămâne fără autorizaţii.

Reprezentanţii Centrului de sănătate publică au descoperit încălcări la taberele „Cireşarii", „Neptun" şi „Perlele Nistrului". Pe inspectori i-a nemulţumit faptul că lipsea apa caldă în blocurile alimentare, curţile nu erau îngrijite, iar la „Neptun" nu era luminat teritoriul în timpul nopţii deşi grupul sanitar se află în curte.

Primarul general Dorin Chirtoacă i-a ameninţat pe pretorii sectoarelor Centru şi Râşcani că vor primi mustrări fiindcă anterior au făcut verificări şi nu au descoperit încălcări. „Cum susţineţi că totul era în regulă când sunt probleme mai vechi", a întrebat supărat Dorin Chirtoacă.

Tatiana Tverdohleb, şefa Direcţiei municipale Educaţie a menţionat că la „Neptun" mereu au fost condiţii mai proaste. „Trebuie să se facă investiţii. Dacă nu va fi posibil, vom interzice odihna copiilor aici", a ameninţat şefa direcţiei.

Inspectori alungaţi

Tatiana Tverdohleb susţine că taberele sunt vizitate o dată pe săptămână de inspectori de la Direcţia educaţie. „Uneori nu ni se permite să intrăm pe teritoriul taberelor. Vom trimite o scrisoare prin care îi vom atenţiona să accepte accesul inspectorilor", a spus Tverdohleb.

Edilul Capitalei s-a arătat revoltat de faptul că primarul de la Vadul lui Vodă a eliberat autorizaţie pentru activitatea taberei „Flioricica", deşi Serviciul Situaţii Excepţionale a a nunţat că acolo nu există buton de alarmă şi că nu au fost vopsite cu substanţe ignifuge căsuţele din lemn. „Primarul de la Vadul lui Vodă nici măcar nu s-a obosit să meargă la faţa locului după ce a avut loc incidentul. Ce face toată ziua, stă pe plajă?", a declarat Chirtoacă. Apoi a adăugat: „Cum iese, primarul comunist dă autorizaţie, nepoata altui comunist verifică sănătatea copiilor de la „Floricica" înainte de otrăvire şi nu se întâmplă nimic. Trebuie să alertez eu toate serviciile municipale ca să verifice activitatea individului. Vorba veche populară: capra face şi oaia trage", a spus edilul.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite