CHIŞINĂU: Medicii de pe ambulanţă vor fi anchetaţi penal pentru că au refuzat să interneze în spital fetiţa care, peste două zile, a decedat de pneumonie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cazul fetiţei de trei ani, care a murit recent din cauza pneumoniei, a intrat în atenţia edilului Capitalei, Dorin Chirtoacă. Acesta a dat indicaţii ca să fie iniţiată o anchetă de serviciu, dar să se implice şi organele de urmărire penală care să investigheze de ce copilul nu a fost internat în spital când au solicitat părinţii, deşi era în stare foarte gravă.

Fetiţa a decedat la 26 februarie curent de pneumonie bilaterală avansată. Părinţii spun că au chemat ambulanţa de câteva ori, dar medicul de la salvare a refuzat să interneze copilul, spunând că poate fi tratat şi acasă. Acesta a ajuns la spital, după ce părinţii au consultat un medic de la o policlinică privată. Fetiţa a murit peste două zile de la internare.


Părinţii consideră că de moartea copilului sunt vinovaţi medicii. Solicitată de „Adevărul", Elena Şauga, director-adjunct la „Valentin Ignatenco", a declarat că în momentul în care copilul a fost internat, existau şanse minime ca acesta să supravieţuiască. „Fetiţa a făcut pneumonie cu evoluţie fulminantă, având complicaţii majore", a menţionat medicul.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite