Încă un monument din Chişinău este pe cale de dispariţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ultimii patru ani în Chişinău au fost demolate circa 40 de edificii de arhitectură incluse în Registrul patrimoniului naţional. Acum stă să se dărâme o clădire din complexul Şcolii de Vinificaţie, construită în 1840, una din cele mai vechi instituţii de învăţământ din Basarabia.

În prezent pe locul fostei şcoli se află Colegiul de Informatică. Excepţie face un edificiu care la început a fost laborator ştiinţific, iar mai târziu a fost repartizat pentru trai câtova familii de profesori. La sfârşitul anilor '90 cele patru familii au privatizat casa, iar în ianuarie 2011 aceştia au vândut imobilul Companiei de construcţii „Exfactor-Crup".


Casa a fost privatizată şi apoi revândută


Toate edificiile care fac parte din complexul Şcolii de vinificaţie au fost bine întreţinute de-a lungul anilor, excepţie face doar blocul care a fost transformat în apartamente. În prezent acesta casă este părăsită, în care trecătorii îşi fac nevoile. Aproape toate geamurile au fost scoase, cade tavanul, iar pereţii se năruie. „Vechii proprietari au avut dreptul să-şi ia averea ce au agonisit-o o viaţă, inclusiv geamurile, parchetul...", a explicat Vladimir Tonu, directorul firmei de construcţii, motivul din care arată jalnic monumentul protejat de lege.


„Ne întristează faptul că acest edificiu va fi demolat căci noii proprietari au primit documente din partea Primăriei ce le permit demolarea", a declarat Vitalie Zavadschi, directorul Colegiului de Informatică.


De cealaltă parte, directorul firmei de construcţii susţine că nu are niciun document ce i-ar permite demolarea. „Am cumpărat imobilul de la patru familii, unii dintre locatari fiind angajaţi ai colegiului. Ei mai au dreptul să locuiască aici până la 20 aprilie. Apartamentele au fost privatizate. Încă nu am hotărât ce vom face cu acest imobil", ne-a spus Tonu. Actualul proprietar susţine că edificiul nu e monument de arhitectură fiindcă se află pe strada Sarmizegetusa 48/12, şi nu 48, precum e indicat în Registru patrimoniului.


Ion Ştefăniţă, directorul Agenţiei de inspectare şi restaurare a monumentelor din cadrul Ministerului Culturii, susţine, însă, că în Registrul de stat este vorba de un întreg complex care cuprinde clădirile 48/1, 2, 4, 5, inclusiv 48/12.


Conducerea Colegiului de Informatică este sigură că până la urmă casa va fi demolată, iar în locul ei va apărea un bloc cu multe etaje. Vitalie Zavadschi cere implicarea Primăriei şi a Ministerului Culturii.


Lăsate de izbeliste


În 1979, Secţia de Etnografie şi Studierea Artelor a Academiei de Ştiinţe a Republicei Sovietice Socialiste Moldovenească, examenând istoria Şcolii de Vinificaţie şi Viticultură din Chişinău, a recunoscut edificiile ca monument al ştiinţei şi culturii din Moldova. Din 1993 acest complex este inclus şi în Registrul monumentelor de stat cu valoare naţională.


Din cele 977 de case din centrul Chişinăului, trecute în Registrul monumentelor ocrotite de stat, 100 nu mai sunt. Cel puţin 40 dintre ele au fost demolate în ultimii patru ani, deşi ar trebui să fie ocrotite prin lege.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite