Funcţionară demisă pentru că şi-a însuşit ilegal un apartament cu patru odăi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mariana Ambros şi-a însuşit un apartament cu patru odăi
Mariana Ambros şi-a însuşit un apartament cu patru odăi

Mariana Ambros, şefa Direcţiei Economie, Reforme şi Relaţii Patrimoniale,văzând că apartamentul e liber de cinci ani, a convins colegii de la primărie să semneze actele în favoarea ei.

Direcţia Economie, Reforme şi Relaţii Patrimoniale pe care o conducea deţine informaţii despre toate apartamentele libere în capitală. Mariana Ambros a spus că în apartamentul pe care-l râvnea nu locuise nimeni de cinci ani de zile. Ea a zis că merita să-l obţină fiindcă deţine titlu ştiinţific, iar pe lângă aceasta, este şi funcţionar public, ceea ce îi permite să aibă prioritate la repartizarea locuinţelor. În apartamentul pe care a dorit să şi-l ia, funcţionara urma să locuiască împreună cu mama, sora ei şi o nepoţică. Sora sa a scris o declaraţie prin care spune că va achita cei 32 de metri pătaţi care îi revin ei.

Primarul Dorin Chirtoacă a demis-o imediat fără a mai aştepta alte explicaţii. Mariana Ambros a spus că nu a rămas surprinsă de decizia luată şi că, din punct de vedere politic, a fost un pas chibzuit al lui Chirtoacă. Totuşi, ea i-a cerut primarului o favoare: „Nu vreau nimic mai mult decât dreptul de a mai lucra încă o zi, ca să-mi raportez realizările", o ţinea morţiş Mariana Ambros.

Mariana Ambros le-a vorbit ziariştilor despre sacrificiile pe care le-a făcut atunci când a acceptat să devină funcţionar public. „M-am dedicat activităţii mele, lucrând zilnic câte 12 ore. Închiriez un apartament cu trei odăi din banii primiţi de la „Apă-Canal", unde sunt membru al consiliului de administrare. Iar salariul de şef de direcţie, de 3000 de lei, îmi ajunge doar pentru lucruri elementare".

Primarul Dorin Chirtoacă a spus că i-a fost aplicată o lovitură de la spate, căci nu s-a aşteptat la astfel de acţiuni din partea unui coleg de partid. „V-aţi făcut de râs pe toată viaţa. Sunt o sumedenie de oamenii cu titlu ştiinţific care stau în rând. Iată cum încearcă funcţionari din Primărie să pună mâna pe bunul public", a declarat Chirtoacă.

„Nu intenţionez să mă judec cu Chirtoacă pentru a fi restabilită în funcţie sau pentru a obţine acest apartament", a spus funcţionara.

Mariana Ambros este doctor în economie, membru al Partidului Liberal şi a fost angajată la Primărie chiar de primarul Dorin Chirtoacă. Din mai 2008 până în ianuarie 2010, a ocupat funcţia de consilier al primarului general al municipiului Chişinău, după care - cea de director al Direcţiei generale Economie, Reforme şi Relaţii Patrimoniale. Mariana Ambros nu are o locuinţă în Capitală. Ea deţine proprietăţi în satul Grimincăuţi, raionul Briceni.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite