Dorin Chirtoacă se ia de piept cu FMI. Edilul va da compensaţii săracilor chiar dacă va încălca cerinţa organismului internaţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pensionara plăteşte doar o parte din factură
Pensionara plăteşte doar o parte din factură

Familiile cu venituri modeste din Chişinău ar putea să rămână iarna aceasta fără ajutoare pentru încălzire. Aceasta este una din prevederile incluse în Memorandumul semnat anul acesta între Guvernul Moldovei şi Fondul Monetar Internaţional.

Primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, susţine însă că municipalitatea nu va lăsa de izbelişte păturile nevoiaşe. „Mai ales că sunt bani destui pentru aşa ceva. Veniturile le putem redirecţiona în scopurile pe care le considerăm necesare, fără ca acest lucru să fie coordonat la nivel înalt ", susţine edilul.
„Normal ar fi ca ajutorarea nevoiaşilor să treacă de pe umerii Primăriei pe cei ai Guvernului. Lucrul acesta nu s-a întâmplat din păcate", a menţionat Chirtoacă.

Primăria oferă compensaţii de 40 la sută din valoare facturii începând cu anul 2008 familiilor care au venituri mai mici de 1.450 de lei pentru persoană. Edilul Capitalei le-a sugerat chişinăuineilor dezavantajaţi financiar să stea fără grijă căci vor primi indemnizaţii, chiar şi contrar voinţei FMI.
La începutul lunii octombrie municipalitatea a anunţat că recepţionează cereri pentru noul sezon de încălzire. Anul trecut de compensaţii la încălzire din partea Primăriei au beneficiat peste 37.000 de familii. În acest scop, din bugetul municipal s-au achitat 66,3 milioane lei. Edilul Capitalei a promis că în acest an va cere Consiliului Municipal să majoreze contribuţia Primăriei de la 40 până la 50% din valoara facturilor.

Consumatorii cu venituri modeste spun că nu au cum să se descurce, mai ales în condiţiile în care preţul unei gigacalorii a fost majorat săptămâna trecută cu 10%. Petru Gontea, şeful Direcţiei locativ-comunale, ne-a declarat că anul acesta pentru un apartament cu o cameră se va plăti lunar cel puţin 1.000 de lei, pentru două camere vor scoate din buzunar aproximativ 1.200 de lei, iar pentru trei camere se va achita începând cu 1.500 de lei. Aceasta în condiţiile în care majoritatea bătrânilor din Chişinău au pensia mai mică de 1.000 de lei.

Primarul a promis însă că nu se va conforma cerinţelor FMI şi Consiliul Municipal va aloca bani necesari pentru compensaţii.
Funcţionari de la Ministerul Finanţelor n-au comentat ieri declaraţiile edilului, fiind ocupaţi cu misiunea FMI venită la Chişinău. De cealaltă parte, Nikolay Gueorguiev, şeful misiunii, a declarat în cadrul unei întrevederi la Guvern că actualul sistem de protecţie socială trebuie reformat.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite