Afaceriștii care vor conduce Chişinăul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiecare al patrulea proaspăt consilier municipal de Chișinău este patron de firmă. O parte din companiile celor chemați la cârma orașului au contracte cu administrația locală.

În CMC sunt 14 businessmani declaraţi, opt dintre care din fracţiunea Partidului Comuniştilor şi şase de la Partidul Liberal.

Componenţa forului local este pestriţă: de la foşti premieri (Igor Dodon şi Zinaida Greceanâi), până la şomeri, pensionari, ziarişti, sportivi, profesori şi regizori. 14 din cei 51 de aleşi sau 27% sunt directori de SRL-uri. Oamenii de afaceri liberali par a avea cele mai multe legături cu municipalitatea.

Astfel, unul dintre principalii finanţatori ai PL, Iurie Topală, conduce „Ruta-Prim" SRL, care deţine mai multe rute de microbuz în Chişinău şi 14 autobuze pe traseul 122. În timpul campaniei electorale, Igor Dodon a acuzat că la Primăria Chişinău ar fi fost creată, prin intermediul acestei firme, o schemă frauduloasă de vindere a rutelor de transport.

Liberalul Ion Gabura este director-adjunct la firma „Grand-Lift", care deserveşte peste 750 de ascensoare din Capitală. Fostul amn-ist Mihail Ceban este director la SRL „Cebacot", o reţea de gherete de tutungerie instalate în tot oraşul. Iurie Nastas este patronul unei societăţi comerciale care vinde materiale de construcţii. Iurie Dârda conduce două companii de construcţii, una dintre care este specializată în construcţia spaţiului locativ pentru bugetari.

Alţi doi liberali sunt şefii unor întreprinderi municipale. Fost consilier comunist, directorul Combinatului Servicii Funerare, Vadim Cojuşneanu, a fost acuzat că ar proteja afacerile cu cavouri de la Cimitirul „Sfântul Lazăr" şi că ar fi ridicat neautorizat un bloc în sectorul Buiucani. Ion Stratulat este directorul Pieţei Centrale, unde înfloreşte comerţul neautorizat. Acum trei săptămâni, ofiţerii anticorupţie au reţinut un bărbat suspectat de trafic de influenţă, care ar fi cerut de la un antreprenor 6.000 de euro pentru a convinge administraţia pieţei să-i ofere un loc de comerţ.

Restaurante şi apartamente

Şi printre comunişti sunt mulţi afacerişti. Victor Odobescu este director la SA „ArtMet", care a construit staţii de troleibuze, produce numere de înmatriculare a maşinilor, indicatoare rutiere, dar şi plăcuţele instalate pe monumentele de arhitectură din Chişinău.

Ex-consilierul prezidenţial Valeri Diozu are un restaurant cu specific spaniol în centrul oraşului. Victor Lunga vinde produse alimentare, vinuri şi rachiuri. Regizorul Valentin Todercan construieşte apartamente, Ghenadie Tanurcov conduce un centru oftalmologic, iar Aureliu Mateuţa are o companie de telecomunicaţii.

Nicolae Curtoglo are o firmă de construcţii. Liberalii l-au acuzat în campanie că ar fi fost implicat în privatizarea abuzivă a Hotelului „Naţional", care a prejudiciat bugetul de stat cu 37 de milioane de dolari.

Şi fostul viceministru al Sănătăţii, Boris Golovin, a fost învinuit că ar fi prejudiciat statul cu 35 de milioane de lei la procurarea unor instalaţii de radiodiagnostic. El a fost cercetat penal pentru neglijenţă în serviciu, iar cu o săptămână până la alegeri a fost scos de sub învinuire.

Consilierii liberal-democraţi nu au, cel puţin oficial, afaceri. Victor Bodiu deţine cote în două firme înregistrate în România, activitatea cărora este suspendată de doi ani, iar soţia lui, Corina, este acţionar într-un SRL împreună cu directorul Serviciului Vamal, Tudor Baliţchi.

Mașini, case și salarii grase

Comunista Zinaida Greceanâi a declarat cele mai mari venituri de la locul de muncă dintre toţi consilierii. Timp de doi ani, familia ex-premierului a câştigat peste jumătate de milion de lei şi alţi 183.000 de lei din indemnizaţii. Consilierii PCRM Nicolae Curtoglo şi Victor Odobescu au ridicat în jur de 450.000 de lei.

Liberal-democratul Ghenadie Ivaşcenco a câştigat 444.000 de lei în calitate de manager de proiect la Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova.

Cel mai bogat dintre liberali este Vasile Petrea, director la SRL Agro Mondial, care a primit 360.000 de lei. Singurul consilier democrat, ministrul Muncii Valentina Buliga, a declarat 335.000 de lei.

Aleşii locali se întrec şi la averi imobiliare. De exemplu, Zinaida Greceanâi are o casă cu o suprafaţă de peste 280 de metri pătraţi într-un cartier de lux din Capitală. Colegul ei, Vladimir Panfilov deţine două apartamente spaţioase chiar în centrul oraşului, pe strada 31 August 1989, şi o casă în satul Ivancea. Mihai Cârlig de la Partidul Liberal concurează cu trei case, una în Capitală şi două vile tot în Ivancea. Ghenadie Ivaşcenco se poate lăuda cu un apartament la Bucureşti, România, de 98 de metri pătraţi.

Se pare că unul dintre automobilele preferate ale comuniştilor sunt BMW-urile noi, preţul cărora se ridică la câteva zeci de mii de euro. Cu o astfel de maşină se plimbă comunistul Valeriu Ţârdea, dar şi alţi câţiva candidaţi de pe lista de aşteptare.
Inginerul Igor Griţco de la PCRM este singurul şomer din CMC şi nu a indicat niciun venit.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite