După ce și-a schimbat portul, Moș Crăciun are pagină web și poate fi văzut online

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Moș Crăciun discută cu Vlad Filat
Moș Crăciun discută cu Vlad Filat

Moş Crăciun are propria pagină web unde pot fi transmise scrisori în variantă electronică şi poate fi văzut prin intermediul camerei web.

„Până acum Moşul a primit peste 3.500 scrisori de hârtie, dar şi mai bine de 1.600 de scrisori electronice. De altfel, copiii cer cadouri diferite - unii rechizite şcolare şi jucării, iar alţii cadouri mult mai scumpe, cum ar fi apartamente. De altfel, Moşului îi scriu şi domnişoare care solicită câte un mire, dar şi oameni de afaceri care îi mulţumesc Moşului pentru susţinerea acordată", a precizat Irina Babuhina, vicepreşedintele organizaţiei.

Veronica Solomițchi, preşedintele Academiei lui Moş Crăciun a anunţat că, începând cu anul 2011, Moş Crăciun are propria pagină web -www.moscraciun.md, unde pot fi transmise scrisori în variantă electronică, dar şi poate fi văzut prin intermediul camerei web. „Noi ne-am dorit foarte mult ca Republica Moldova, ca şi celelalte state, să aibă propriul Moş Crăciun, simbol al sărbătorilor de iarnă. Academia Moşului şi Academia de Ştiinţe au studiat cum ar trebui să arate Moş Crăciunul nostru şi de 10 ani fiecare cetăţean al Moldovei poate scrie în adresa lui şi, respectiv, va primi un răspuns personalizat", a mai spus preşedintele Academiei lui Moş Crăciun.

Moş Crăciun din Moldova va purta opinci şi căciulă de cârlan

Tot astăzi, Moș Crăciun a avut o întîlnire cu premierul Vlad Filat căruia i-a înmânat un sac de scrisori primite de la copii spunând că fiecare persoană poate prelua o parte din atribuţiile Moşului. Academia lui Moş Crăciun a fost fondată în anul 2001.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite