Peste 80% dintre români vor unirea cu Basarabia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Datele apar într-un sondaj lansat la Chişinău. Istoricii şi sociologii de pe ambele maluri ale Prutului sunt însă sceptici că acestea ar prezenta realitatea.

Cercetarea realizată de Centrul Român de Studii şi Strategii arată că majoritatea respondenţilor sunt de părere că România trebuie să se unească cu Republica Moldova, iar 85% consideră că „Basarabia este pământ românesc". Sondajul de opinie cu privire la starea socială şi identitatea naţională în România mai relevă că 67,8% dintre respondenţi consideră că regiunea dintre Prut şi Nistru este populată preponderent de români, 28,3% consideră că acest teritoriu este populat de moldoveni, iar 3,9% sunt de părere că Basarabia e populată în mare parte de ruşi.

Totodată, 55,2% dintre românii incluşi în sondaj consideră că politicienii din România ar trebui să trateze în mod prioritar unirea cu Republica Moldova. „Studiul reflectă modul cum se raportează la spaţiul basarabean. Am constatat atât istoric, cât şi sociologic, că majoritatea românilor consideră Basarabia ca parte a României", susţine Eugen Popescu, director executiv al Fundaţiei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni. Pentru specialiştii de la Chişinău, aceste date nu sunt o surpriză. „Românii nu cunosc realitatea de la noi, unde astfel de subiecte sunt mai frecvent dezbătute", susţine sociologul Ion Jigău, care în luna martie a făcut public un studiu similar, conform căruia doar 15% dintre moldoveni îşi doresc unirea cu România.

„Românii sunt puţin informaţi despre situaţia de la noi. Dacă ieşenii mai ştiu câte ceva despre ceea ce se întâmplă aici, în Dobrogea, la Bucureşti sau Cluj te poţi aştepta oricând să ţi se spună că preşedintele Moldovei este Voronin", precizează şi politologul Victor Juc. Pe de altă parte, istoricii români susţin că întrebările din sondaj sunt voalate şi nu exprimă un punct de vedere realist. „Întrebaţi-i pe români dacă ar fi dispuşi să renunţe la un procent din salariu pentru susţinerea unirii cu Moldova. Nimeni nu va accepta. Referirile la Basarabia sunt o chestiune de nostalgie şi educaţie, pentru că în manualele de după 1990 au fost preluate elemente de istorie romantică, din perioada interbelică", susţine istoricul Armand Goşu.

AR COSTA PESTE 30 DE MILIARDE DE EURO
În 2006, ziariştii de la „Cotidianul" au calculat că în primii cinci ani după ce România şi Basarabia „ar fuziona" ar fi necesare 30-35 de miliarde de euro. Ministrul român de Finanţe de la acea vreme, Sebastian Vladescu, susţinea că Bucureştiul nu-şi poate permite aceste cheltuieli.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite