Peste o sută de localităţi au rămas fără energie electrică în urma ploilor de ieri seară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste o sută de localităţi rămase fără energie electrică
Peste o sută de localităţi rămase fără energie electrică

Potrivit ultimelor informaţii operative ale Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, în după- amiaza zilei de ieri, în urma ploilor şi a vântului puternic,109 localităţi din 13 raioane rămân deconectate de la energia electică.

De asemenea, şapte localităţi din patru raioane rămân fără conexiune la telefonia fixă. Tot în urma ploilor, în mai multe localităţi din 12 raioane precum Sângerei, Drochia, Dubăsari, Străşeni , Anenii Noi, Rezina, Făleşti, Floreşti, Donduşeni şi Teleneşti, au fost doborâţi peste 100 de copaci care au blocat mai multe străzi, iar în Bălţi câţiva copaci au avariat trei conducte de gaz.

Au mai fost deteriorate acoperişurile a peste 30 case particulare, două case de cultură, şapte instituţii de învăţămînt şi a două primării. Compromise au fost şi 20 de hectare de livezi, şi aproximativ 300 de hectare de culturi agricole. Comisiile pentru situaţii excepţionale locale urmează să stabilească pagubele din urma ploii.

Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale recomandă populaţiei să evite aflarea în stradă în timpul ploii, pentru a nu se supune riscului de a- şi pierde viaţa.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite