Ziua Internaţională a romilor, sărbătorită pe ritmuri de dans

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Astăzi a fost marcată ziua populației de etnie romă
Astăzi a fost marcată ziua populației de etnie romă

Astăzi este ziua internaţională a romilor. Cu acest prilej, romii din Moldova împreună cu organizaţia Amnesty International au organizat un flashmob cu genericul ,,Joacă RrOMule“.

La eveniment au participat aproximativ 50 de persoane, care au dansat timp de câteva minute. Tinerii s-au pregătit serios pentru ziua de azi, au închiriat costume corespunzătoare şi au repetat de câteva ori mişcările făcute-n centrul Chişinăului. „Pentru că această zi este sărbătorită în toată lumea, noi am hotărât să face ceva frumos ca să promovăm tradiţiile romilor, nu stereotipurile. Sperăm că la anul vor fi mai multe persoane", spune Lilia Savciuc, expertul Amnesty International.

La flashmob au participat şi elevi. „Vrem să fim solidari cu această etnie care merită tot respectul nostru pentru că au o cultură frumoasă. Sperăm că la anul, la acest eveniment, vor participa mai multe persoane de etnie romă", a declarat Vărzari Elena, elevă la un liceu din Capitală. Tot astăzi, nu au fost uitate şi problemele cu care se confruntă minoritatea romă din Moldova. „Această zi este o zi de cinste pentru cultura şi tradiţiile noastre. Nu m-am aşteptat să vină atâtea persoane mă bucur că societatea este solidară cu noi. Din păcate nu avem şi susţinerea autorităţilor în lupta cu fenomentul discriminării", declară Nicolae Rădiţă, preşedintele Centrului naţional al romilor. Ziua Internaţională a romilor a fost adoptată în 1971 cu ocazia primului congres ce a avut loc la Londra. Tot atunci s-a stabilit şi Imnul Gelem Gelem şi steagul internaţional al romilor.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite