Vladimir Voronin recunoaște: „Convorbirea cu reprezentantul lui Evgheni Șevciuk este autentică. El a înregistrat“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Voronin
Vladimir Voronin

Liderul PCRM presupune că înregistrarea a fost făcută în biroul său atunci când reprezentantul candidatului la așa-zisului scrutin din stânga Nistrului a fost la el în audiență. Vladimir Voronin spune că îl cunoaște demult pe Vladimir Iuraș și l-a ajutat atunci când a fost persecutat de regimul lui Smirnov.

„E prima dată când cineva a făcut astfel de înregistrări la sediul PCRM. El a venit ca un jurnalist adevărat pregătit de un interviu. Acum 20 de minute el a sunat la anticameră și a rugat să fiu anunțat că el nu are nimic în comun cu această înregistrare și zice că trebuie să caut microfoanele pe sub mese. Specialiștii afirmă însă altceva", a declarat Vladimir Voronin.

Declarația a fost făcută de liderul PCRM după ce pe internet a apărut o înregistrare audio a unei convorbiri cu Iurașev.

Evgheni Șevciuk i-ar fi cerut lui Vladimir Voronin să-i pună o pilă la Moscova

GALERIE FOTO Transnistrenii au ales, Rusia câştigă

Ce se va schimba după „prezidenţialele" din regiunea transnistreană

Igor Smirnov contestă rezultatele „alegerilor" și vrea un nou scrutin

Din discuție reiese că reprezentantul lui Șevciuk i-ar fi cerut ajutor lui Voronin în campania electorală, dar fostul președinte l-a refuzat, motivând că Partidul Comuniștilor ar avea în ultimul timp probleme financiare.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite