Vladimir Voronin despre noile maşini ale guvernanţilor: "Pentru ce îţi trebuie automobil? Să-ţi ducă soacra la bazar după ridiche?"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Voronin
Vladimir Voronin

Liderul PCRM a criticat iniţiativa autorităţilor de a cumpăra trei automobile noi destinate președintelui, șefului Legislativului și premierului.

"Automobilul trebuie să aibă pe cine duce şi unde să ducă. Pentru ce îţi trebuie automobil? Să-ţi ducă soacra la bazar după ridiche? Pe de o parte guvernanţii le scot oamenilor ultimul posmag din gât, pe de alta vor automobile. Credeţi că ei s-au luptat pentru guvernare ca să umble cu bicicleta? Zdrasti!", a declarat Vladimir Voronin într-o conferinţă de presă.

Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, susţine că a aflat despre noile automobile de la televizor. „Am aflat dintr-un reportaj. Bineînţeles, vor fi întrebaţi specialiştii despre acest lucru. Până acum, o singură dată s-a spart o roată, dar nu consider că a fost un accident grav", a spus Marian Lupu.

Șeful Serviciului Protecție și Pază de Stat, Igor Bodorin, a declarat pentru PRO TV că automobilele cu care circulă acum cei trei oficiali sunt vechi și le pot pune viața în pericol. Nicolae Timofti și Marian Lupu se plimbă acum cu câte un Mercedes, iar Vlad Filat are două autoturisme de serviciu - un Mercedes și o mașină de teren.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite