(VIDEO) Turism sexual în Republica Moldova pentru pedofili străini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organele de drept au deconspirat o reţea criminală, constituită din cetăţeni străini, care racolau copii din Moldova pentru întreţinerea de relaţii sexuale cu pedofili. Procurorii au identificat până acum nouă victime cu vârste cuprinse între 13 şi 17 ani, dar presupun că numărul acestora este mult mai mare.

Oamenii legii investighează în present un caz de exploatare a copiilor de către mai mulţi persone de peste hotare.

Potrivit procurorilor, în aprilie 2010, un cetăţean norvegian, care deţine şi cetăţenia Federaţiei Ruse, a creat pe internet un site specializat pentru bărbaţii de peste hotare de orientare sexuală netradiţională. Pe pagina web, care putea fi accesată doar în străinătate, erau afişate zeci de profiluri ale băieţilor din Moldova.

„ Străinii aveau acces la fotografiile şi pseudonimele copiilor. Aşa îşi selectau un băiat. Apoi contactau norvegianul, iar acesta le aranja întâlniri cu minorii la Chişinău", a declarat Eduard Bulat, procuror şef al Secţiei Combatere Traficului de Fiinţe Umane.

Mai mult decât atât, norvegianul îi ajuta pe pedofilii străini să ajungă în Chişinău şi le închiria apartamente. Pedofilii australieni, americani, suedezi, polonezi, elveţieni, tailandezii care au abuzat minorii moldoveni au plătit intermediarul cu 500 de euro.

„Şi copii erau remuneraţi la rândul lor. Aceştia primeau de la 150 la 500 de lei. În mare parte este vorba despre copii din familii vulnerabile din regiunea transnistreană", explică Elena Cazacov, procuror în Secţia combatere a traficului de fiinţe umane.

Din aceeaşi reţea făcea parte şi un italian care la rândul său este acuzat de abuz sexual împotriva minorilor. Străinul îşi alegea victimele din familii sărace şi le spunea băieţilor că selectează sportivi pentru o echipă de fotbal.

„Italianul îşi mai racola victimele şi în Internet cafenele, unde le promitea băieţilor că va achita plata pentru utilizarea internetului. Apoi, acesta le propunea să meargă la el la domiciliu pentru a se folosi de calculatorul său", a mai spus Cazacov.

Procurorii afirmă că italianul folosea şi programul de comunicare Skype prin care îşi convingea victimele să se dezbrace în faţa camerelor web. Filmările au fost descoperite de către colaboratorii MAI în calculatorul infractorului din apartamentul din Chişinău în care locuia.

CERCETAT ŞI ÎN ITALIA

Italianul a fost reţinut în timp ce încerca să întreţină relaţii sexuale cu un băiat de 13 ani. Acesta a fost condamnat în 2000 în Italia pentru aceeaşi infracţiune. Mai mult, bărbatul este cercetat şi acum în Italia pentru ilegalităţi similare comise în 2007 şi 2009.

În cadrul urmăririi penale, oamenii legii au depistat implicarea şi a altor străini, dar şi a unor cetăţeni moldoveni, printre care şi un tânăr de 16 ani. Patru din opt suspecţi au fost arestaţi.

Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, unii dintre aceştia riscă să rămână după gratii pentru toată viaţa.

„Îşi comandau copii-jucării"

Un minor de 16 ani, suspectat că ar fi ajutat cetăţeanul norvegian să racoleze copii din Moldova pentru pedofilii străini, a declarat oamenilor legii că bărbaţii îşi tratau victimele ca pe nişte jucării. „Înţelegeau că este o simplă joacă şi că în curând vor pleca din Moldova.

Vroiau doar plăcere. Străinii veneau să vadă cât de minunată e Moldova, dar şi cât de minunaţi sunt copii de aici ", a spus suspectul care a recunoscut că este homosexual şi, la rândul său, a întreţinut şi el relaţii sexuale cu străinii.

Acesta a spus că a fost ghidul unui italian care a stat în Moldova trei luni şi care a întreţinut relaţii sexuale cu foarte mulţi băieţei de la casele de copii şi internate.

„Străinii întreţineau relaţii sexuale în apartamente închiriate atât în Chişinău, cât şi în Tiraspol. Erau vreo 13 apartamente", a explicat minorul implicat în reţea.

Tânărul povesteşte că străinii, sub pretextul că invită copii să joace cărţi, invitau copii în aceste apartamente. „Cel care pierdea trebuia să se dezbrace. Aşa era obligat să aibă relaţii sexuale", mai explică acesta.

Asociaţia „La Strada": „Fenomenul pedofiliei ia amploare în Moldova"

Acum câteva săptămâni, reprezentanţii Centrului Internaţional „La Strada" au atenţionat că fenomenul pedofiliei ia amploare în Republica Moldova.

Aceştia au declarat atunci mai mulţi cetăţeni străini au abuzat sexual copii din ţara noastră. Mai mult, specialiştii ONG-ului au vorbit despre cazul unui consilier străin din cadrul unui minister din Moldova.

În 2007, un pedofilul american care a abuzat sexual copii de la noi, a fost condamnat la 23 de ani de închisoare în SUA.

Doi ani mai târziu, pentru o infracţiune similară, un alt cetăţean străin a fost condamnat, de această dată în ţara noastră. El s-a ales cu 4 ani de închisoare condiţionată, cu suspendarea executării sentinţei pe 2 ani.

După ce au depistat această reţea, procurorii spun că au recomandat angajaţilor Ministerului Educaţiei să vorbească elevilor despre acest pericol.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite