VIDEO Au furat un milion de lei din care şi-au cumpărat câte un Mercedes de lux

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi tineri de 19 şi 25 de ani din Ciadîr Lunga riscă să stea ani buni după gratii pentru că acum două săptămâni au intrat într-un apartament de pe strada Andrei Doga din Chişinău de unde au sustras bunuri şi bani în valoare de circa un milion de lei.

Potrivit Poliţiei, cei doi suspecţi au intrat în locuinţă după ce au încercat mai multe chei. Hoţii au reuşit să pună mâna pe 23 de mii de euro, 35 de mii de dolari, bijuterii din aur, un computer, un telefon mobil, dar şi alte bunuri. Astfel suma pagubei a depăşit un milion de lei.

Din banii câştigaţi, bărbaţii şi-au procurat câte un Mercedes de lux, iar cu o parte din bani s-au distrat timp de câteva zile.

Acum tinerii riscă până la 12 ani de închisoare.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite