Transnistria: Localitatea Corjova a fost blocată de miliţia transnistreană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Forţele separatiste de la Tiraspol au blocat localitatea Corjova
Forţele separatiste de la Tiraspol au blocat localitatea Corjova

Separatiştii de la Tiraspol au blocat în această dimineaţă satul Corjova, localitatea de baştină a fostului preşedinte Vladimir Voronin, deşi Comisia Electorală Centrală a declarat că nu va deschide secţie de votare în această localitate de pe malul stâng al Nistrului.

Valeriu Mâţu, primarul satului Corjova, a declarat pentru „Adevărul" că aproape o sută de miliţieni au venit în această dimineaţă în sat pentru a intimida lumea să nu voteze.
„Sunt aproape 200 de persoane - miliţieni, cazaci, militanţi separatişti", a declarat la telefon Valeriu Mâţu. „În drum spre secţia de votare am fost oprit de trei ori şi mi-au verificat actele şi portbagajul maşinii", ne-a mai spus Valeriu Mâţu. Potrivit primarului toate intrările în sat au fost blocate de posturile mobile ale separatiştilor, fiind adusă şi o autospecială a pompierilor cu numere de înmatriculare transnistrene.
Corjova este, de mai mulţi ani, loc de dispută între autorităţile de la Chişinău şi forţele separatiste de la Tiraspol. După conflictul de pe Nistru, autorităţile de la Chişinău consideră Corjova din jurisdicţia moldovenească, iar Tiraspolul o parte a Transnistriei.
Astfel de incidente au fost înregistrate şi la alegerile anterioare.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite