Tinerii vor cumpăra votcă și țigări cu buletinul de identitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tinerii ar putea cumpăra ţigări la chioşc doar cu buletinul de identitate
Tinerii ar putea cumpăra ţigări la chioşc doar cu buletinul de identitate

Comercianții de băuturi alcoolice și tutun vor fi obligați, prin lege, să ceară tinerilor cumpărători un act de identitate pentru a se convinge că au atins vârsta majoratului. De asemenea, ei vor trebui să afișeze în locuri vizibile informații privind interdicția de a vinde țigări minorilor.

Îngrijoraţi de sănătatea copiilor, deputaţii au interzis şi vânzarea alcoolului persoanelor sub 18 ani, şi nu sub 16 ani, cum era până acum. „Influenţa alcoolului este la fel de nocivă ca şi tutunul. Mai mult decât atât, pe fonul ebrietăţii se intensifică problemele, conflictele, violenţa", a spus liberalul Valeriu Munteanu.

Amenzile pentru cei care vând ţigări şi tărie copiilor vor creşte de la 2.000 până la 2.400 de lei pentru persoane fizice şi de la 4.000 până la 7.000 de lei pentru agenţii economici.

Dacă până acum adulţii nu aveau dreptul să fumeze în locurile publice, acum ei nu-şi vor mai putea aprinde o ţigară nici în încăperile şi în mijloacele de transport private în care se află minori. „Agenţii de circulaţie vor putea să oprească, să atenţioneze sau chiar să penalizeze persoanele care, conştient sau inconştient, le fac rău copiilor lor", a explicat liberal-democrata Liliana Palihovici.

Potrivit unor studii efectuate printre elevii de 13-15 ani, în prezent fumează 24% din băieţi şi 10% din fete şi numărul acestora este în creştere. Peste 17% din elevi consumă băuturi alcoolice permanent.

Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii, 60-65% din populaţia Republicii Moldova fumează. În ultimii ani, creşte numărul fumătorilor în rândurile femeilor şi tinerilor. În special este vorba de adolescenţii care provind din familii de fumători.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite