Tarife mai mici pentru actele de stare civilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serviciul Stare Civilă va trebui să diminueze unele tarife, dar şi să includă gratuitatea pentru anumite categorii de oameni la obţinerea documentelor. Aceasta este una dintre concluziile Curţii de Conturi, care a verificat corectitudinea formării şi stabilirii preţurilor la serviciile prestate de instituţie.

Inspectorii de stat au investigat toate cele 43 de oficii din Moldova. S-a constatat că din 2007 şi până în 2010, s-a mărit de două ori numărul serviciilor prestate şi, concomitent, a crescut de 1,3 ori numărul angajaţilor. Curtea de Conturi a ajuns la concluzia că unele tarife au fost majorate excesiv. „Au fost stabilite unele rezerve care vor permite diminuarea termenelor de executare a serviciilor şi a coeficienţilor de urgentare", se menţionează în raport.

Aproape 70% din veniturile instituţiei în ultimii ani au venit de la „volumul enorm de solicitări pentru întocmirea setului de documente legat de redobândirea cetăţeniei române", mai constată auditorii.

În cadrul şedinţei Curţii de Conturi s-a discutat aprins despre cumpărarea, la sfârşitul anului 2010, a blocului administrativ din strada Mihai Viteazul. Imobilul costă aproape o sută de milioane de lei, bani care urmează să fie achitaţi timp de patru ani.

LICITAŢIE DUBIOASĂ

Din veniturile acumulate în perioada 2009-2010, conform clauzelor contractuale, s-au achitat 29,5 milioane de lei. În 2011, au fost transferate alte 16,3 milioane de lei. Cea mai mare parte din datorii urmează să fie achitate în următorii doi ani. Tamara Isopescu, auditor public, a spus că la acest capitol nu au fost admise încălcări. „Obiecţile ţin mai mult de organizarea licitaţiei", a spus Isopescu.

La concurs au participat doar două companii. Ambele au venit cu oferte scumpe. AMG-Agro Management Grup a propus un sediu de 6.000 de metri pătraţi, contra aproape 100 de milioane de lei, iar Politermo Grup a venit cu o ofertă de 3.900 de metri pătraţi, la un preţ de circa 65 de milioane de lei. Câştigătoare a fost desemnată compania condusă de milionarul Nicolae Ciornîi, AMG-Agro Management Grup.

Conducerea Serviciului Stare Civilă spune că noul sediu va oferi posibilitatea cetăţenilor de a obţine actele fără să stea la coadă. Instituţia va fi de tipul unui ghişeu unic. Prezent la audierea raportului, ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, a spus că va ţine cont de recomandările Curţii de Conturi.

Noul sediu, mai confortabil

Serviciul Stare civilă se va muta în noul sediu de pe strada Mihai Viteazul în câteva luni. Circa 2.000 de metri pătraţi de acolo sunt rezervaţi pentru fondul de arhivă, spre deosebire de 500 de metri pe care îi are acum, şi o mie de metri pentru audienţă, faţă de 400 de metri. „Am dorit ca noul sediu să fie în centrul Chişinăului, să aibă suficient de multe parcări, spaţii bune pentru fondul de arhivă, cu ventilare şi umiditatea corespunzătoare, dar şi spaţiu pentru audienţa cetăţenilor", a declarat Lucia Ciobanu, director general al Serviciului Stare Civilă.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite