Scăpăm de caniculă. Ce temperaturi ne aşteaptă în următoarele zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După căldurile insuportabile de săptămâna trecută, meteorologii ne anunţă că mâine ar putea ploua cu descărcări electrice. Astfel, în raioanele de Nord ale țării, la Briceni, Bălți și Râbnița, vor fi 24 - 27 de grade Celsius.

În raioanele de Sud, la Cahul și Ștefan Vodă, se vor înregistra 26 - 29 de grade Celsius. În Capitală indicatoarele termometrelor vor arăta până la 25- 28 de grade Celsius. Noaptea temperaturile vor fi ceva mai joase. La Briceni, Bălți și Râbnița mercurul din termometre va coborî până la 17 - 20 de grade Celsius, iar la Sud vor fi 19 - 22 de grade Celsius. Pe parcursul nopții în Chișinău, dar și în localitățile din centrul țării, se vor înregistra 18 - 21 de grade Celsius. Atât în Nord, cât şi în Sud, presiunea atmostferică va fi normală.

Miercuri se va mai răci cu câteva grade. În raioanele de Nord se vor înregistra 22 - 25 de grade Celsius. La Sud, la Cahul și Ștefan Vodă, indicatoarele termometrelor vor arăta până la 24 - 27 de grade Celsius. La Chișinău vor fi 23 - 26 de grade Celsius. Noaptea, în Nord se vor înregistra 12 - 17 grade Celsius, iar în Sud până la 14 - 17 grade. În Capitală vor fi 13 - 16 grade Celsius.

Joi vremea nu se va schimba. În raioanele de Nord ale țării vor fi 24 - 26 de grade Celsius. În raioanele de Sud se vor înregistra 24 - 27 de grade Celsius. În Capitală termometrele vor arăta 23 - 26 de grade Celsius. Noaptea, mercurul din termometre va coborî la 12 - 15 grade în Nord și 14 - 17 grade în Sud. În centru se vor înregistra 13 - 16 grade Celsius.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite