SPECIAL Poveștile oamenilor buni ai Chișinăului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Îi întâlnim zi de zi sau doar le intuim prezența fără a-i observa. În transport, pe stradă, la cumpărături, când ne grăbim, ne doare ceva sau atunci când ne distrăm fără griji. Florăreasa, medicul, ceasornicarul, șoferul, măturătoarea, vânzătoarea sau regizorul sunt câțiva dintre cei de care nu se poate lipsi Capitala.

Lena Ursachi (52 de ani) se trezeşte de trei decenii în fiecare dimineaţă la ora 5.30 pentru a îmbrăca Chişinăul în straie de sărbătoare, cum spune ea. Femeii i s-a încredinţat cea mai importantă zona a Capitalei, centrul, unde sădeşte flori, curăţă copacii şi face curat anul împrejur. Precum mai marii statului, Lena trece în fiecare zi pe la Primărie, Guvern, Parlament şi Preşedinţie.

„Oraşul e ca un trandafir"
„Mă străduiesc să fie frumos, dar nu toţi îmi respectă munca...", dă din mână a regret femeia. „Mulţi se bucură de frumuseţea pe care o fac, dar sunt şi răi care scot din rădăcină florile. Mă doare sufletul pentru fiecare firicel", mai adaugă Lena.

Ne mărturiseşte că cea mai mare agitaţie este când sosesc oficiali de rang înalt sau sunt concerte în Piaţa Marii Adunări Naţionale. „Ziua lucrăm să le placă la toţi oraşul, iar seara strângem gunoiul. Cel mai des sădim trandafiri, crizanteme, tagete, pioni, de toate", spune femeia pentru care florile sunt ca nişte copii.
Lena Ursachi a îmbrăcat în flori Capitala şi pentru sărbătoarea de astăzi. La cei 575 de ani, îi doreşte oraşului drag să fie mai verde şi mai îngrijit, iar locuitorilor - să aibă grijă de el. „Chişinăul este ca o floare, ca un trandafir roşu. Să ne bucurăm de el", zice femeia.

Măturătoare cu medalie

Cu noaptea-n cap, şi Ana Mamaeva este pe străzile Capitalei. Dă de zor cu mătura de 40 de ani, pentru a curăţi oraşul iubit de mizerie. „Înainte Chişinăul era tare frumos şi acum este, dar oamenii s-au schimbat, aruncă gunoiul peste tot", se plânge femeia.
Modestă, dar îmbătrânită de problemele vieţii, Ana


Mamaeva spune că n-ar schimba nimic în Chişinău, dar are un mesaj special pentru primarul Dorin Chirtoacă: „Să repare uliţele din sectorul Râşcani şi să facă locuri de parcare, ca şoferii să nu-şi lase maşinile pe gazon şi noi să ne certăm cu ei".

image

Chiar dacă are o leafă de până la 2.000 de lei, este mândră de profesia pe care o are şi nu încetează să spună că anul trecut a primit o medalie. „Domnul Ghimpu mi-a dat o medalie, nu înţeleg ce scrie pe ea, pentru că e în latină, dar primesc lunar 50 de lei adaos la salariu", mărturiseşte femeia zâmbind. Ea spune că, deşi iubeşte tot oraşul, locul preferat rămâne a fi monumentul lui Ştefan ce Mare.

Omul care fixează ora Capitalei

De 37 de ani, Ivan Kozlov are grijă de ceasul de pe Arcul de Triumf și de cel de la Primăria Chișinăului. Deşi pentru toată lumea, acestea sunt simboluri ale Capitalei, bătrânul de 77 de ani spune că s-a săturat de ele, că-i dau numai bătăi de cap. „Sunt vechi, se strică la fiecare pas și eu trebuie să le repar. Pe instrucțiune scrie că mecanismul trebuie renovat o dată la zece ani, iar ceasul de la Primărie are deja 37 de ani. N-au oficialii 400 de lei ca să-i schimbe niște piese?", se revoltă meșterul.

Născut în Leningrad, Rusia, Ivan Kozlov spune că pentru el Chișinăul înseamnă acasă. „Capitala noastră e un oraș bogat, cu oameni avuți, cu prețuri exagerate, dar mi-e drag aşa. Cel mai mult îmi place să merg la piață, unde de fiecare dată stau ore întregi la tarabele cu obiecte vechi. Dacă am și bani, mai cumpăr câte ceva, dar salariul de ceasornicar îmi ajunge doar ca să-mi plătesc încălzirea", povestește Ivan Kozlov, mecanic de profesie.

Şoferul îndrăgostit de pasageri

Simion Pleşca vede în fiecare zi oraşul de la înălţimea troleibuzului pe care îl conduce. De 30 de ani lucrează pe aceeaşi rută, numărul 10, circulând din sectorul Râşcani până la Telecentru. În acest timp a schimbat cinci maşini, primul troleibuz pe care l-a condus fiind acum la muzeul Regiei Transport Electric.

Au fost perioade când vindea bilete de călătorie. Atunci, deşi nu-i putea vedea, pentru că trebuia să fie atent la drum, Simion Pleşca cunoştea fiecare pasager după voce. Acum însă are taxatoare. Dimineaţa la 5.00, când începe lucrul, încuie uşa cabinei şi vede în faţă doar drum, pietoni care traversează neregulamentar, şoferi care încalcă regulile. „Mă deranjează aglomeraţia de maşini, dar n-ai ce face", spune bărbatul.

Simion Pleşca iubeşte oamenii, mai ales pe cei care urcă în troleibuzul său şi achită taxa la timp. „Acum oamenii sunt mai obraznici, nu există stimă", spune îngândurat şoferul. Totuşi, nu este supărat pe nimeni, dar recunoaşte că ar vrea şosele mai bune. „De 30 de ani, sunt la fel de rele", mai spune bărbatul.

Viaţa ca un film şi urgenţe neregizate
Natalia Catanoi, medic în echipa de reanimare, salvează zeci de vieţi, zilnic. În 24 de ore de lucru ea vede tragediile Chişinăului, oameni care au făcut accidente, au fost înjunghiaţi ori s-au intoxicat. „Cei mai mulţi dintre oameni sună doar atunci când sunt în stare critică, iar noi ajungem în timp ultil şi îi salvăm", spune medicul. Adună sute de mulţumiri din partea pacienţilor sau a rudelor, iar la plecare le doreşte să fie sănătoşi.

image

Femeia spune că ar face câteva schimbări în oraș. „Şoferii trebuie să dea prioritate ambulanţei în timpul serviciului, străzile să fie iluminate, casele să fie numerotate, să avem undă verde atunci când lucrăm", explică ea.

Astăzi, în timp ce chişinăuienii se distrează, Natalia Catanoi va fi la datorie. „Le-aş recomanda oamenilor să consume cât mai puţin alcool, iar pesoanele care suferă de boli cronice să-şi ia pastilele", mai adaugă Natalia, care mărturiseşte că oricând o ambulanță ajunge la spital, medicii spun că „a ajuns acasă".

„Regia" unei copilării urbane

Pentru Igor Cobileanski, renumitul regizor moldovean, Chișinăul înseamnă în primul rând amintiri. „Este locul copilăriei mele, locul în care am mers la școală. Țin minte cu ce plăcere mă duceam la cinematograful «Andrieș», care nu mai există, mâncam înghețată la «Ghiocel», unde se află azi McDonalds. Tot aici m-am îndrăgostit prima oară", rememorează Igor Cobileanski frânturi de copilărie.

Astăzi, regizorul adoră să se plimbe în partea veche a orașului, „cu străzi liniștite și clădiri pseudo-urbane". Deși nu l-ar schimba pentru nicio capitală europeană, el recunoaște că nu orice scenariu pe care și-l dorește pentru un film se pretează la locațiile Chișinăului. „Îi lipsește doza de occidentalism și urbanism pe care le au cartierele din Europa de Vest", mai spune regizorul.

Ar vrea să vândă fericire

Viorica Micleuşanu vinde, de 12 ani, salate în Piaţa Centrală. S-a învăţat să fie mereu cu ochii în patru ca să n-o cureţe hoţii. Cel mai greu îi este iarna din cauza frigului. Atunci se gândeşte că va veni odată şi odată vara.

Ea spune că secretul succesului e să le vorbeşti cât mai frumos cumpărătorilor, să le dai salate gustoase şi atunci neapărat vor reveni. S-a învăţat să înţeleagă oamenii doar din privire.

image

Când n-are cumpărători, ce are de făcut? Priveşte oamenii care trec pe alături, încearcă să ghicească ce au pe suflet. „Uneori vezi un om îmbrăcat frumos, îngrijit, dar e tare necăjit. Alţii sunt mai sărăcuţi, dar se bucură de viaţă. Dacă-aş putea, le-aş vinde tuturor şi câte o porţie de fericire", zâmbeşte femeia.

Cel mai mult o deranjează bădărani. În Piaţa Centrală sunt suficienţi dintre aceştia. În rest, toate-s bune şi frumoase când târguiala merge bine. „Acum oamenii sunt mai săraci, mai ales bătrânii. Cumpără puţin", spune vânzătoarea.

De Hramul Chişinăului Viorica Micleuşanu le doreşte oamenilor multă fericire şi bani cât mai mulţi ca să o fericească şi pe ea, cumpărând salate pentru masa de sărbătoare.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite