Revoluţia iasomiei, noi şi Voronin

Igor Caşu

Ceea ce s-a întâmplat acum o săptămână şi ceva în Tunisia, o revoluţie numită a iasomiei, după denumirea florii-simbol naţional, impune anumite reflecţii. După tânărul care s-a autoincendiat în decembrie în Tunisia, numai în 48 de ore au urmat exemplul său nouă persoane în Egipt, Algeria şi Mauritania.

Preşedintele chinez, Hu Jintao, aflat într-o vizită în SUA, în lumina revoluţiei tunisiene a admis că ţara sa „are mult de făcut în privinţa drepturilor omului". Nici un lider chinez nu a fost mai sincer în această chestiune.

Să vedem ce paralele putem face între Tunisia şi R. Moldova. Tunisia de astăzi a făcut parte din Imperiul Roman şi civilizaţia latină.

Basarabia nu a făcut parte efectivă din imperiu, dar limes-ul Romei se extindea până în spaţiul pruto-nistrean, cu cele două „valuri ale lui Traian" în sud. În 1812 Basarabia era ocupată de imperiul ţarist, iar Tunisia devenea protectorat francez în 1881.

Teritoriul din nordul Africii era privit drept parte componentă a Franţei, o extensie a teritoriul francez metropolitan, colonizat masiv cu francezi. Nu întâmplător Parisul a renunţat foarte dificil la acest teritoriu, parte a Maghrebului. Basarabia a fost şi ea colonizată masiv de ruşi în decursul secolului al 19-lea, dar şi al 20-lea.

După 1989, Moscova nu a renunţat la ideea păstrării Moldovei în spaţiul său geopolitic, mizând pe armata din Transnistria şi politica energetică. Lucrurile se vor schimba însă, iar factorul intern va deveni unul determinant.

Tunisia era condusă în ultimii 23 de ani de către Ben Ali. Era un regim autoritar, cu tendinţe totalitare şi extrem de corupt. Cu o economia de piaţă, iar nivelul de viaţă şi creşterea economică - printre cele mai ridicate din lumea afro-arabă.

Franţa, fosta metropolă, prefera să încurajeze stabilitatea, trecând cu vederea derapajele antidemocratice. Aşa au făcut UE şi SUA în anii 2001-2009 cu Moldova.

Un stat laic, Tunisia a avut în ultimii ani avantajul de a pregăti schimbarea din interior: există cca. 30 de universităţi în care învaţă vreo 300 mii de studenţi, o cotă foarte mare la o populaţie de 10 milioane. Statul cheltuia 6 % din PIB pentru educaţie, foarte mult la nivel global.

Tunisia a fost inclusă, de rând cu Moldova şi alte 14 state, în Politica Europeană de Vecinătate (PEV) în 2004. A avut, la un moment dat, mai multe succese decât Moldova, ţara condusă atunci de un regim neocomunist care se fălea întruna că tot ceea ce face nu este decât să ne apropie de ziua în care vom intra în Uniunea Europeană.

Comuniştii moldoveni aveau o teamă instinctivă faţă de partea educată a societăţii. Ideologii săi, parcă anticipând sfârşitul lor subit şi realizând eşecul lor în domeniu, propuneau luarea unor măsuri draconice în politica de cadre prin eliminarea liderilor de opinie din universităţi pe motiv că aceştia ar fi pro-români şi anti-statalişti.

Şi au greşit enorm, nu au înţeles că cei care se identifică drept români în R. Moldova ţin foarte mult şi la statul în care trăiesc şi nu acceptă ca asumarea etnicităţii româneşti să fie criminalizată, aşa cum o făceau sovieticii.

În Tunisia, ca şi în Moldova, studenţii, tânăra generaţie educată a fost „forţa motrice" a revoluţiei. Scânteia revoluţiei iasomiei a fost oferită de majorarea preţurilor, brutalitatea poliţiei şi şomajul galopant al tinerilor.

În Moldova, 7 aprilie 2009 a fost provocat de tentativă lui Voronin de a perpetua prin fraudă dictatura sa personală. Ben Ali a ales să fugă ruşinos din ţară, iar Voronin a rămas.

Ar fi Tunisia ţară africană şi Moldova - europeană, dar asta e doar geografie. Oare de ce nu a plecat şi Voronin? Nu cumva pentru că nu reuşise să-şi aranjeze şi el, cum a făcut-o Ben Ali, confiscarea unei părţi importante a tezaurului Băncii Naţionale?