Republica Moldova va participa la elaborarea unei Strategii Energetice Regionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La Chişinău s-a discutat despre colaborarea energetică regională FOTO: EDUARD BÂZGU
La Chişinău s-a discutat despre colaborarea energetică regională FOTO: EDUARD BÂZGU

Elaborarea şi adoptarea acestui document a fost discutat la Chişinău, în cadrul unei conferinţe internaţionale privind securitatea energetică, organizată de Guvernul Republicii Moldova şi Comunitatea Energetică.

Slavtcho Neykov, directorul Secretariatului Comunităţii Energetice, a declarat la inaugurarea reuniunii că de un astfel de document au nevoie toate statele membre sau asociate la această organizaţie.

„Un asemenea document este necesar pentru o mai bună cooperare în prevenirea unor crize energetice, dar şi pentru schimbul liber de resurse energetice între statele din cadrul Comunităţii", a spus Slavtcho Neykov.
Potrivit oficialului, integrarea în Comunitatea Energetică a unor ţări precum Republica Moldova, care sunt dependente energetic de alte state, le-ar oferi o mai mare garanţie de la eventualele blocaje în livrări.
Slavtcho Neykov, a salutat devotamentul Chişinăului pentru activitatea în cadrul CE, precizând că Republica Moldova a aprobat în timp record o serie de legi în domeniul energetic, care reprezentau o condiţie pentru aderarea la această organizaţie. Republicii Moldova, în calitate de preşedinte al organizaţiei îi revine să susţină realizarea aşa-numitului „pachet energetic 3", legislaţia Uniunii Europene cu privire la separarea extracţiei-producţiei de resurse energetice de distribuţia lor pe piaţa energetică europeană, a mai spus Neykov.

Vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al Economiei, a precizat că, în condiţiile în care ţara noastră este extrem de expusă la şocurile energetice externe, integrarea formală şi fizică în sistemul energetic şi gazier european reprezintă o şansă reală pentru a diminua dependenţa de un singur furnizor.

Republica Moldova a aderat la Comunitatea Energetică în anul 2010 şi s-a angajat să reformeze piaţa energetică și s-o facă mai transparentă, prin ajustarea cadrului legislativ la cel al Uniunii Europene.

Republica Moldova



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite