Republica Moldova: Promovarea cântăreților vine „la pachet“ cu participarea la Eurovision

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accederea în finala națională a concursului le oferă artiştilor oportunitatea de a-și face cunoscute piesele. Au mai rămas două săptămâni până când vom afla cine ne va reprezentă ţara la Dusseldorf, în Germania.

Karizma, una dintre artistele care participă în finala naţională Eurovision de anul acesta, a început promovarea piesei sale cu un videoclip.

„Filmările pentru «When life is grey» au avut loc într-un platou, iar lansarea va avea loc după data de 20 februarie. Videoclipul piesei este unul foarte colorat", spune artista, care este de părerea că promovarea vine „la pachet" cu Eurovisionul.

„Acum, că suntem finalişti, posturile de radio şi televiziune ne caută şi ne mediatizează. Contează mai mult evoluţia în scenă în ziua finalei decât toată publicitatea, de care, mai mare nevoie au debutanţii", crede Karizma.

Îndrăgiţii artişti de la Zdob şi Zdub, care au deja practica participării la finala internaţională a concursului, spun că îşi fac cunoscută piesa cum pot.

„O promovăm prin toate metodele accesibile - internet, TV, radio, presă scrisă. Datorită concursului a apărut mai mult interes din partea mass-mediei, iar noi ne străduim să acceptăm toate invitaţiile. Ne gândim, desigur, şi la unele idei mai originale, despre care veţi afla în scurt timp", spun băieţii.


PAVEL PARFENII CONCERTEAZĂ ÎN RAIOANE

Un alt finalist, Pavel Parfenii, a început deja un turneu de promovare în câteva raioane. „Am evoluat deja în Cahul, urmează Bălţi, Ungheni, Comrat şi Chişinău. Nu este vorba doar de promovare. Sunt obişnuit să organizez spectacole şi în alte locuri decât în Capitală", a declarat Pavel.

La fel ca şi Karizma, artistul a filmat şi un videoclip la piesa „Dorule", care va fi lansat săptămâna viitoare.
Mai rezervat în acţiuni de public relations este Eugen Doibani, alias Natan.

Artistul mărturiseşte că nu vrea să profite de marele concurs pentru a-şi face publicitate. „Anul acesta nu-mi mai permit luxul să arunc o mulţime de bani şi efort pentru promo. Am făcut-o mai mulţi ani la rând, până să-mi fac un nume. Nu sunt unul dintre artiştii care aşteaptă Eurovisionul ca să se facă auziţi. Sunt adeptul paşilor mici, care aduc un succes treptat, dar sigur", spune Natan, care va interpreta în finala naţională piesa „Dacă dragoste mai e".

Karizma, pe numele ei real Olga Fesenco, participă pentru a treia oară la etapa naţională Eurovision. La ediţiile precedente ale concursului, artista s-a clasat pe locul doi.

Zdubii, concurenţi „de temut"

Pentru moment, printre preferaţii publicului se află interpreţii Pavel Parfenii, Karizma, Natalia Barbu, dar și formaţia „Zdob și Zdub". Fanii acestora și-au votat idolii pe pagina web a companiei publice „Teleradio Moldova".

Cele mai multe voturi le-a luat fostul solist al trupei „Sunstroke Project", Pavel Parfenii, care a acumulat peste 1.400 de puncte. La o distanţă mică se află artista care ne-a reprezentat ţara pe scena de la Helsinki acum trei ani, Natalia Barbu, cu 1.200 de voturi. Zdubii s-au ales cu 900, iar Karizma, cu 600.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite