Reacţia Ministerului de Externe după incidentul din Frankfurt: „Consulul nu a urcat beat la volan“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Externe de la Chişinău spun că Dumitru Socolan, consulul general al Republicii Moldova în Frankfurt, Germania, implicat într-un accident de circulaţie, nu a urcat beat la volan.

„Cu siguranţă, nu era în stare de ebrietate, aşa cum au scris ziarele. Am solicitat de la partea germană toate detaliile legate de accident. Vom reveni luni cu un comunicat de presă în care ne vom expune poziţia", a declarat Mihai Căpăţână, secretar general la minister.
Potrivit ziarului Das Bild, Dumitru Socolan ar fi fost în stare de ebrietate, dar s-a folosit de imunitatea diplomatică pentru a nu trece testul de alcoolemie.

Diplomatul, aflat la volanul unui Mercedes E 280, de culoarea neagră, conducea cu o viteză mai mare de 80 de kilometri pe oră, atât cât era permis pe acel segment de drum. După ce a pierdut controlul asupra automobilului, acesta a lovit semnele de circulaţie şi gardul de protecţie.

Mai în glumă, mai în serios, jurnaliştii de la Das Bild scriu că Socolan ar fi condus „ca un Rambo". Reparaţia maşinei distruse de consul a fost estimată la 20.000 de euro. Diplomatul a plecat de la locul accidentului cu un taxi, iar vineri, potrivit presei germane, la consulat nu a fost nimeni de găsit.

SCANDAL Consulul general al Republicii Moldova în Germania a condus băut şi a provocat un accident

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite