REVISTA PRESEI "Piatra comemorativă a lui Ghimpu", în judecată! Va fi sau nu demolată

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Piatra comemorativă
Piatra comemorativă

Curtea de Apel Chişinău va decide, astăzi, dacă piatra comemorativă din Piaţa Marii Adunări Naţionale va fi sau nu demontată. Magistraţii vor examina cererea depusă de Juriştii Fundaţiei de Binefacere "Soluţia" care cer anularea dispoziţiei de instalare a pietrei, semnată de primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă.

Liderul Partidului Socialiştilor, Igor Dodon, fondatorul Funaţiei "Soluţia", susţinea anterior, că piatra comemorativă a fost instalată cu abateri de la legislaţie şi cu încălcarea procedurilor corespunzătoare. Şi asta pentru că, atunci când a semnat dispoziţia, Dorin Chirtoacă nu ar fi avut avizul Direcţiei de Arhitectură şi Urbanism, potrivit publika.md.

Dansatorii Ionela si Mihai, locul 3 la show-ul Minuta Slavy! Cu ce impresii au rămas

Munca zilnică, curajul şi talentul le-au adus bronzul. Micuţii dansatori Ionela şi Mihai s-au clasat pe locul trei în finala show-ului Minuta Slavy, desfăşurat la Moscova. Aceştia spun că ar fi vrut să ajungă pe primul loc, dar că şi pozitia a treia nu e rea. Deşi au fost aproape de a câştiga premiul mare de 1 milion de ruble sau 400 de mii de lei, ei au cules doar sute de aplauze, au primit câte o jucărie şi o diplomă, scrie protv.md.

Ultimul test la bac

Astăzi liceenii vor susţine ultima probă din sesiunea de bacalaureat 2012 - examenul la solicitare. Numeroase abateri au fost înregistrate până în prezent, iar ministrul Educaţiei declara că are informaţii precum că şi astăzi în unele centre de bac elevii vor încerca să copieze. Asta în pofida nenumăratelor avertizări din partea ministerului şi a percheziţiilor efectuate de Centrul Anticorupţie, informează jurnaltv.md.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite