EDITORIAL Printre piramide

Alexandru Canţîr este un ziarist cu ştate vechi în presa din Basarabia, fiind fost şef al redacţiei BBC din Moldova.

Frigurile care au copleşit şi Republica Moldova sunt, dincolo de toate, şi un prilej, bun sau rău, de a ne aminti de cele veşnice. Iar cele veşnice ar trebui să ne preocupe, din când în când măcar, cel puţin la fel de mult ca politicul de astăzi. Pentru că ambele ne oferă cam aceleaşi provocări sau ne pun la încercare cam în acelaşi fel...

O abordare lăudabilă a celor veşnice a demonstrat recent, de când e cu temperaturi de gulag, o televiziune din Chişinău. O majoritate a elevilor de la ţară - ne informa reporterul şi cine n-o ştie? - sunt nevoiţi să meargă (sau să umble, cum se spune din moşi-strămoşi) „la toalete improvizate în curtea şcolilor". La care se poate ajunge acum - dacă ne uităm la scara de temperatură a suedezului Anders Celsius - doar în stare de încotoşmănare cumplită. Nu mai zic de ce urmează: de fiecare dată trebuie să constaţi că, din nefericire, doar teatrul începe de la vestiar...

Un reportaj, repet, mai mult decât salutabil. Doar că... „toalete improvizate"? Ei, ba nu... Sunt - în mentalul şi ograda noastră - construite fundamental, sunt cele mai rezistente, sunt, chiar dacă din scânduri, expresia piramidelor ce reflectă vechimea trecerii noastre prin anotimpuri, statornicia în tradiţii întru eternitate... Altminteri, cum s-ar explica faptul că „grupurile antisanitare" din şcoli, ca şi din majoritatea curţilor... gospodarilor, ar sta neclintite în faţa celor mai agresive strategii de modernizare şi de grijă faţă de sănătatea generaţiilor viitoare? Strategii aşternute pe atâta hârtie A4 câtă, reciclată în hârtie igienică, ar fi suficientă pentru asigurarea tuturor şcolilor.

Apropo de suedezi. Acum vreun an, un alt post de televiziune relata despre faptul că Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare a finanţat construcţia unor toalete ecologice, „revoluţionare", cum le calificase reportajul, în şcolile din 13 sate ale Republicii Moldova. Ferice de acei elevi şi cadre didactice. Mai ales că, cel puţin în unele dintre ele, câte o babushka intransigentă asigură - cum se relata - paza şi buna utilizare a umblătoarelor vest-europene mai dihai decât orice bodyguarzi ai demnitarilor noştri. Atâta doar că apariţia unor „toalete ecologice revoluţionare" nu a stimulat şi o abordare revoluţionară a autorităţilor faţă de această problemă jenantă, dar crucial importantă pentru sănătatea sub toate aspectele a copiilor (că de ceilalţi ce să mai vorbim acum)... La urma urmei, cât, în cadrul unor reforme, poate costa comunitatea locală şi autorităţile statului construcţia unor grupuri sanitare care să revoluţioneze trecerea noastră de la Evul Mediu în epoca „WC-urilor revoluţionare", măcar în şcoli, dacă nu şi în mentalitate? De ce, la urma urmei, se crede că este mai important să asiguri cu closete ecologice protestatarii din piaţa centrală a Capitalei, decât şcolile din sate? Doar din motiv că protestatarii sunt prea aproape de Guvern, Parlament, sediile partidelor şi ar putea te miri ce?

Citesc recent următoarele: „M-am uitat ca să văd unde pot pune alt picior... Unul îmi era deja într-o „trecătoare" din excremente îngheţate care acopereau ca piramidele, mai exact ca stalagmitele toată podeaua. Numai strecurându-mi piciorul dincolo de-o piramidă, am reuşit să mă uit de jur-împrejur. „Nujnikul" avea vreo şase metri, dacă nu mai mult...". Credeţi cumva că vreo elevă descrie „grupul sanitar" din curtea şcolii sale în condiţiile gerului de acum? Pe naiba. Sunt amintirile din Gulag ale Efrosiniei Kersnovskaia.